De ceva timp am avut un chef foarte mare să citesc. Pot spune că am descoperit un apetit serios, unul pe care uitasem că îl am. Și am început să citesc ceva mai mult decât de obicei și să vreau să citesc și mai mult. Ceea ce vreau să spun e că am planuri mari să ajung la câteva povești pe care îmi doresc să le citesc de ceva timp.

Îmi e foarte greu să vorbesc despre carte aceasta. Am sentimente foarte complexe pentru ea. Nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, dar mi-a plăcut mult. Nu a fost atât de tristă pe cât mă așteptam, dar a durut destul de mult. Am citit-o acum o lună, a fost a treia carte pe care am lecturat-o în acest an, și simt de parcă de abia am citit-o și de parcă am citit-o acum ani în urmă. Am multe gânduri contradictorii.

Prima carte pe care am citit-o în 2020 și de abia acum mă pun jos să îi scriu o recenzie. Unii ar putea spune că e târziu. Eu spun doar că e rezonabil de târziu, având în vedere facultatea și frumoasa sesiune. Dar să nu ne gândim la lucruri din aceastea și să vă povestesc puțin de ce ar trebui să citești această carte. Pentru că ar trebui, într-adevăr.

Mi-a fost atât de dor să scriu o recenzie! Nici nu ai idee! Nu am mai scris una de prin decembrie și, așa cum se întâmplă mereu, în timpul sesiunii mi-a venit cheful se scriu. Dar, cum era sesiune, am zis să îmi pun pofta în cui și să amân acest moment până după perioada de examene.

Acum m-am întors cu forțe proaspete și cu câteva cărți pe care le-am citit în acest început de an. Astăzi am să vă povestesc despre o carte de nonficțiune, și anume Istoria și arta ceaiului.