Aceasta a fost o lectură surpriză ca să fiu sinceră. Nu am prevăzut-o și nici nu o aveam în vedere pentru viitorul apropiat, dar uite că am ajuns și aici. Ei bine, părerea mea despre Căminul copiilor deosebiți se poate rezuma în: da dar nu.

TITLU: Căminul copiilor deosebiți
AUTOR: Ransom Riggs
EDITURĂ: YoungArt
NR. PAGINI: 390
ANUL PUBLICĂRII: 2013
SERIE: Miss Peregrine (#1)
RATING: ❤ ❤ ❤

Sinopsis

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar șaisprezece ani, pe o insulă izolată. Aici descoperă ruinele căminului ”pentru copii deosebiți” al domnișoarei Peregrine. Pe măsura ce Jacob înaintează pe holurile și prin dormitoarele părăsite, își dă seama că cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiți. Poate că nu întâmplător au fost trimiși într-un loc uitat de lume. Și, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viață. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-i va încânta pe adulți, pe tineri și pe toți cei ce vor să se bucure de o aventura în lumea umbrelor. 

---

Ei bine, după ce am publicat prima postare de pe blog din acest an, cea în care vă povestea de 4 lucruri pe care le-am învățat în lipsa blogului, am primit un comentariu de la o veche prietenă bună, Georgiana (care scrie pe Jurnalul unei cititoare, dați un follow), și așa am ajuns foarte repede să mă pună în temă cu ce se mai întâmplă în lumea literară, mai ales în privința cluburilor de carte.

Așa am aflat că la ediția a 10-a a clubului de carte Bookuria, se va discuta această carte. O aveam de mai mult de 3 ani în bibliotecă și mi-am zis că e ocazia perfectă să o citesc. Așa că m-am pus pe treabă astfel să o citesc în 5 zile, numai atât mai avea până la clubul de carte.

Acum, că am terminat să vă explic de ce am pus mână pe această carte, să trecem la recenzia efectivă.

Căminul copiilor deosebiți a fost o lectură stranie, alertă pe alocuri și care stârnește interesul. A fost un mix de elemente care a făcut ceva. Sunt elemente bune, care m-au determinat să îl termin, sunt și elemente mai puțin bune care doar mi-au provocat confuzie. Dar să le luăm pe rând.

Printre elementele bune se regăsește stilul de scriere sau stilul de expunere al acțiunii. Au fost pasaje din carte în care am putut să mă afund, adică să nu mă uit din 2 în 2 minute la numărul paginii, să văd cât am reușit să citesc și să mă uit câte pagini mai am. Aici am reușit să citesc câteva zeci de pagini, aproape sărind peste rânduri că nu putea citi mai repede, numai să aflu ce se va întâmpla.

Dar (întotdeauna e „dar” pentru mine) această monedă are două fețe. Aceste pasaje rapide din carte s-au regăsit mai mult în mijlocul cărții. Și cam atât. Finalul, care se voia a fi un punct culminant, care să te țină cu sufletul la gură. Pentru mine nu a fost cazul. O dată ce mi s-a dezvăluit misterul, cam acolo mi-a pierit și interesul. Am avut o mică revelație: „ah, nu pot să cred că…” și cam asta a fost. Pentru mine aceea a fost de fapt cea mai interesantă parte, misterul.

Un element pe care îl apreciez pur subiectiv e conturarea satului de pe insulă, care m-a trimis cu gândul la acele lumi uitate de lume, unde fantasticul pare posibil tocmai pentru că nu îi este greu să se ascundă. Tipul acesta de loc, componentă spațială, mi-a plăcut încă de pe când eram mică. Și aici nu a fost o excepție. Însă odată ce satul s-a reanimat și a revenit la viața lui prosperă, interesul meu a pierit. Încă o dată.

Scriind acestea, îmi dau seama că mi-a plăcut mai mult premisa.

Cât despre ilustrațiile romanului, ei bine, au fost înfricoșătoare. Sunt o persoană care dacă vede ceva seara sau citește despre ceva care să îi atragă atenția, cu siguranță va visa chestia respectivă. Astfel că, am evitat cât am putut să nu citesc cartea seara. Ea, deși unii ar spune că se aproapie de genul horror, nu este una înfricoșătoare, dar are anumite elemente care te duc cu gândul acolo.

Un alt element interesant și care m-a surprins prin prezența lui a fost ideea războiului și a nazismului. Se atinge destul de puțin, dar m-a suprins să citesc despre această bucățică de istorie. Și mi-a plăcut. Dar m-a și dus cu gândul că poate nu e chiar așa un roman pentru copii/adolescenți cum mă gândeam inițial după scriitură.

Dacă nu mă opresc aici din scris, nu cred că voi termina această recenzie vreodată. Sunt încă foarte multe elemente despre care aș vrea să vorbesc, dar vreau doar să scriu despre cele care mi se par cele mai importante.

Căminul copiilor deosebiți a fost o carte pe care am apreciat-o, dar nu a trecut de anumit nivel, simt că avea mult mai mult potențial, dar ceva s-a rupt acolo undeva. Din această cauză i-am dat doar 3 stele pe Goodreads. E destul de bună încât să nu fie de 2, adică să nu merite deloc să continui seria, dar nici de 4, care e rezervat mai nou pentru „o ador, dar simt că lipsește ceva și atunci nu poate fi de 5 stele”.

O recomand pentru fanii genurilor YA, fantezie și mister. Cred că ei ar putea să o guste mult mai bine. Și mai ales dacă ai pe la 14-15 ani, atunci e posibil să îți fie mai ușor să te scufunzi în poveste.