Când am citit primul volum al seriei, Întoarcerea, am fost foarte încântată de el. Mi-a plăcut așa de mult că aș fi făcut orice ca volumul 2 să se traducă cât mai repede. Și am ajuns aici. Cu volumul 2 în brațe și dezamăgită complet. Acum nu știu a cui e vine, a mea sau a cărții?

Îți recomand să nu citești asta dacă nu ai citit prima carte. Cel mai probabil voi da spoilere.

TITLU:  Puterea
AUTOR: Jennifer L. Armentrout
EDITURĂ: Leda Edge
NR. PAGINI: 400
ANUL PUBLICĂRII: 2018
SERIE: Titanii
RATING:  ❤ ❤

Sinopsis

Universitatea Covenant a devenit câmpul de luptă pentru puri, care își doresc revenirea la venerabila Orânduire a Rasei, și impuri, care cer dreptul de a-și controla propriile destine.

Zeii însă au alte planuri.

Războiul pare inevitabil și nici că ar putea pica într-un moment mai prost. Seth a primit sarcina de a o învăța pe neîndemânatica Josie să-și strunească recent descoperitele puteri și împreună trebuie să îi găsească pe ceilalți semizei. Lucrurile se complică atunci când personaje din trecut revin la Covenant și tulbură apele între cei doi îndrăgostiți. Mai mult, fascinația puterii îl prinde din nou în mrejele ei pe Seth, iar, de data aceasta, e posibil ca Josie să nu îl mai poată salva.

---

Nu îmi dau seama dacă m-am schimbat eu așa de mult de când am venit la facultate sau cartea asta chiar nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

De când am început să o citesc, am avut senzația că citeam o carte de pe Wattpad, cu un scris cât de cât ok și cu drame adolescentine.

În prima parte din Puterea (a se citi în jur 70%), povestea s-a focalizat mai mult pe relația dintre Josie și Seth, care devin un cuplu, dar nu chiar, și pe dramele lor.

Nu înțeleg de ce, dar Josie mi s-a părut că a devenit un personaj enervant, care nu voia să își canalizeze energia altundeva decât în a mânca cartofi prăjiți. Și mie îmi plac cartofii prăjiți, știu ce simte ea, dar mi s-ar fi părut mai bine să se concentreze și pe presupusele antrenamente pe care trebuia să le facă.

Apoi nici nu aș mai dori să pomenesc de dramele prin care trec în principal cauzate de lipsa de comunicare dintre cei doi. Și sunt multe multe alte lucruri care se întâmplă și cu care nu am putut rezona deloc, am pur și simplu un alt punct de vedere asupra lor și cred că s-ar fi putut evita tot dramatismul excesiv.

În partea aceasta de carte, prim planul e ocupat de povestea de dragoste, iar lumea fantastică dominată de mituri grecești este lăsată într-un plan secund. Mai avem parte din când în când de ceva evenimente interesante, dar le-am simțit mai mult ca niște evenimente de „hai să nu le pierdem interesul cititorilor”.

De ce nu am lăsat cartea până la urmă?

Pentru cei 30% de la sfârșitul cărții, unde lucruri se îmbunătățesc, în prim plan apare lumea fantastică și aventurile prin care trec. Da, aici am vrut să ajung încă de la începutul cărții. Am savurat partea asta din carte așa cum aș fi vrut să savurez întreg romanul. Dar cum nu s-a întâmplat, per total, cartea m-a dezamăgit.

Am avut așteptări mari, știam cât de bine scrie Jennifer L. Armentrout. Acum, nu mă înțelegeți greșit, nu știu dacă ea și-a schimbat stilul sau nu a fost una dintre cele mai bune cărți ale ei ori eu mi-am schimbat mult prea mult perspectiva încât să mai savurez cărțile ei așa cum obișnuiam.

Dar sincer, am auzit că majorității i-a plăcut cartea, unii o consideră chiar mai bună decât primul volum. Așa că dacă ești fan al autoarei, eu zic să îi dai o șansă. Cred că, cel mai probabil, în Puterea îți va plăcea cum e abordată povestea 🙂

Romanul mi-a fost oferit pentru recenzie de Leda Edge și îl puteți achiziționa de aici: LINK.