Ultimul volum din serie a fost ceva la care nu mă așteptam. Am simțit de parcă autoarea a reușit cumva să schimbe acel pas al evenimentelor, din fericire pentru mine. Am sentimente amestecate când vine vorba despre această carte…
TITLU: Regina fără regat
AUTOR: Holly Black
EDITURĂ: Storia
NR. PAGINI: 344
ANUL PUBLICĂRII: 2020
SERIE: Făpturile văzduhului
RATING: ❤ ❤ ❤ ❤
Recenzia primul volum: recenzie Prințul nemilos
Recenzia celui de-al doilea volum: recenzie Regele malefic
Sinopsis
Puterea este mult mai ușor de dobândit decât de păstrat – iată o lecție pe care Jude a învățat-o când a renunțat la controlul asupra regelui malefic, Cardan, în schimbul unei puteri nemăsurate.
Acum, când este Regina muritoare și exilată a Tărâmului Zânelor, Jude e lipsită de putere și devastată de trădarea lui Cardan. Așteaptă răbdătoare momentul în care să-i ceară înapoi tot ce a luat de la ea. Iar oportunitatea se ivește în persoana înșelătoarei sale surori, a cărei viață de muritoare este în primejdie. Ca să o salveze, Jude trebuie să se aventureze în periculoasa Curte a Zânelor și să dea piept cu sentimentele pe care le are de ceva vreme pentru Cardan.
Dar Regatul Elfhame nu mai este așa cum l-a lăsat. Un război e pe cale să izbucnească și Jude este prinsă în intrigile sângeroase ale acestui conflict. Iar când un blestem vechi și puternic se dezlănțuie, răspândind panica în tot regatul, Jude este nevoită să aleagă între ambiție și umanitate…
Cred că cel mai mult mi-a plăcut începutul, prima parte a cărții. S-au întâmplat lucruri interesante, m-a ținut în suspans și abia așteptam să văd ce va mai urma, lucru pe care nu l-am simțit în primele două volume. Ori e asta, ori am ajuns să mă apropii într-un sfârșit de persoanje.
Cred că cel mai mult mi-a plăcut evenimentul care a declanșat reîntoarcerea lui Jude în Elfhame. Sincer, nu mă așteptam deloc ca Taryn să facă așa ceva și cumva m-a suprins plăcut.
De asemenea, atâtea întorsături de situații și atâtea intrigi interesante, cum nu am mai văzut de ceva timp.
Ceea ce ar fi trebuit doar să fie o scurtă intervenție pentru a o ajuta pe Taryn, ajunge să devină o întreagă aventură. Jude ajunge în situația în care nu se mai poate întoarce în lumea muritorilor și totul o ia razna de la acel punct.
Dar, pe cât de interesantă a fost prima parte, pe atât de dezamăgitoare a fost cea de-a doua. Cealaltă jumătate a cărții nu pot spune că m-a dezamăgit total, dar sunt multe evenimente care mi-ar fi plăcut să se întâmple în alt mod.

Unul dintre punctele culminante, pentru că mi se pare că are mai multe, pur și simplu am crezut că autoarea glumește când am citit ce se întâmpla. Mă arde limba să vă povestesc, dar e un spoiler mare și nimeni nu merită să aibă parte de spoilere. Mi s-a părut însă o alegere foarte neinspirată. Adică, consider că Cardan ar fi meritat mai mult pentru alegerile lui. Și să fim sinceri, în întreaga poveste erau hint-uri despre cum se va termina cartea. Mi-a fost ușor să prevăd sfârșitul.
Dar epilogul a fost de râsul lumii. Dacă ați avut cam aceeași părere ca mine despre celelalte cărți, puteți să îl săriți, nu mi se pare decât că mai degrabă alterează finalul poveștii.
Dar prologul, da, din acela nu mă mai săturam. A fost exact cum mi-a plăcut. Puțin sângeros, puțină adrenalină și acte ilegale. Exact cum trebuie.
Oricum, per total, acțiunea mi s-a părut mai bună decât în celelalte volume. Spre final a cam scântit-o, dar a fost destul de interesantă încât să mă facă să citesc în continuare.
Cred că a fost un sfârșit de serie cumva mulțumitor. După mine, aș fi schimbat câteva lucruri, dar evident că nu am cum. Însă cred că e o serie bună. Cred doar că nu am citit-o eu la timpul potrivit. Mi-aș fi dorit să fi pus mâna pe ea acum vreo 2-3 ani, sunt convinsă că atunci mi-ar fi plăcut. În momentul ăsta, încep să nu mai apreciez așa de mult genul fantasy pe cât o făceam și asta se vede în toate recenziile mele.
Sunt curioasă ce părere aveți despre întreaga serie și dacă v-a plăcut 🙂
Cele trei volume pot fi cumpărate de pe site-ul StoriaBooks.ro.
