Mă gândeam, dacă tot se apropie Bookfest, cred că ar trebui să scriu ceva care să aibă legătură cu el. Așa că am hotărât să vă dau o mică mare mână de ajutor și să vă dau câteva sfaturi în ceea ce privește un târg de carte.
Să fiu sinceră, nici nu mai țin minte la câte târguri de carte am fost. Cred că am fost la două Gaudeamus în București și unul pe litoral, iar acum cred că merg la cel de-al doilea Bookfest. Așa că pot spune că am ceva experiență, chiar dacă nu multă, în domeniul târgurilor de carte.
Pentru că, de obicei, târgurile sunt foarte aglomerate și sunt foare multe evenimente care se întâmplă, am selectat câteva sfaturi despre cum să te organizezi ca să reușești să vezi tot ce îți dorești și să nu ratezi nimic important.
Înainte de târg:
- Uităte cu câteva zile înainte pe paginile de Facebook ale editurilor, mai ales la evenimentele lor și notează-le pe cele care te interesează. Nu uita să notezi exact ziua și ora la care au loc, dar și standul ca să te ajute să-l găsești mai ușor. Așa vei vedea ce evenimente sunt, unde au loc și dacă este vreunul care să se suprapună cu altul.
- După asta, scrie o listă finală, așezată de preferință în ordine cronologică. Acum gata! Cu siguranță nu vei rata niciun eveniment, pentru că știi exact la ce oră va trebui să fii la standul editurii respective.
În zilele târgului:
- Îți recomand să mergi pentru prima dată într-o zi mai puțin aglomerată, cum ar fi miercuri, joi sau vineri. Vei putea să faci o inspecție generală, să vezi noutățile, promoțiile și unde se află standul fiecărei edituri care te interesează.
- Ziua de foc sau ziua în care se întâmplă cele mai interesante și cele mai multe lucruri este sâmbătă. Toată lumea a ajuns în București, iar cei din București sunt în weekend și ies și ei la târg. Pe scurt, nu vei avea loc să arunci un chibrit în toată aglomerația de acolo. Aici te va ajuta inspecția de zilele trecute pentru că vei putea naviga ușor prin mulțimi știind unde sunt standurile editurilor care te interesează. Tot acum e timpul să pui în funcțiune și lista ta bine făcută cu evenimentele.
- Nu uita să îți iei cu tine cărțile pe care dorești să iei autograf de la autorii preferați și fii pregătit pentru o mică discuție cu fiecar dintre ei, e momentul tău să îi iei la întrebări despre ce au scris și de ce au făcut ce au făcut. Sigur, acum mă refer, în general, la autorii români care chiar sunt bucuroși să își cunoască fanii și să vorbească cu ei.
- Dacă îți plac cărțile de la Humanitas sau Curtea Veche și vrei sa participi la diferite lansări la ei, te avertizez de pe acum că nu prea vei vedea nimic. Îți spun, din propria experiență, că evenimentele lor adună în jur foarte mulți oameni și reporteri, iar eu îți urez succes să apuci să vezi ceva, cel mai probabil, măcar vei auzi.
- Dar partea cea mai drăguță vine duminică. E deja ultima zi de târg, toată lumea e cam ruptă de oboseală după 5 zile întregi de târg, de aglomerație și de o grămadă de lume. E momentul să le urezi succes autorilor tăi preferați și să sperați că vă veți revedea la următorul târg. Nu uita să le spui cât de mult le iubești scrisul, uneori asta e ceea ce îi face să continue. E timpul să cumperi ultimele cărți pe care le-ai tot amânat, dar să fim seriosi, nu te poți abține, trebuie să le iei acasă.
După târg:
- Poți posta pozele pe care nu ai reușit să le postezi în timpul târgului. Poate revezi câteva lansări care s-au transmis live și pe care le-ai ratat când ai fost acolo. Poate scrii o impresie ori pur și simplu iei o carte pe care ai cumpărat-o de la târg și te apuci să o citești.
Cam asta au fost sfaturile mele. Le-am făcut mai mult sub forma unei povești, dar așa au vrut ele să iasă. Dacă aveți alte sfaturi, lăsați-le în comentarii pentru oricine vine aici și chiar are nevoie de ele.