Doamna de la Miezul Nopții de Cassandra Clare (Uneltiri întunecate #1)

M-am pregătit. M-am pregătit cu toată inima mea pentru această carte, știam că va fi o distrugătoare de inimi. Citisem două serii semnate de Cassandra Clare, eram conștientă de ceea ce poate crea. Dar tot nu am reușit să fac față acestei cărți. Și asta într-un sens bun. 

De la început vreau să vă anunț că, dacă nu ați citit seriile Dispozitive infernale și Instrumente mortale, ar fi bine să le citiți mai întâi și abia apoi să vă apucați de Doamna de la Miezul Nopții. În cea din urmă veți găsi spoilere din primele două serii. Acesta este doar sfatul meu.

Într-o lume tainică, unde războinici pe jumătate îngeri sunt legați prin jurământ să lupte împotriva demonilor, parabatai e un cuvânt sacru.

Un parabatai e partenerul tău în luptă. Un parabatai e cel mai bun prieten al tău. Doi parabatai pot reprezenta totul unul pentru celălalt – dar nu au voie să se îndrăgostească.

Emma Carstairs este o războinică, un vânător de umbre, cel mai bun din generaţia sa. Ea trăieşte doar pentru a lupta. Umăr la umăr cu parabatai-ul ei, Julian Blackthorn, patrulează pe străzile din Los Angeles, unde vampirii îşi fac de cap pe Sunset Strip, iar spiritele naturii – cele mai puternice dintre creaturile supranaturale – sunt în pragul unui război deschis cu vânătorii de umbre. Când încep să apară trupurile unor oameni şi elfi omorâţi la fel cum fuseseră ucişi şi părinţii Emmei când ea era copil, este creată o alianţă nesigură.

Aceasta este şansa Emmei de a se răzbuna – şi şansa lui Julian de a-l recăpăta pe fratele său Mark, ţinut prizonier la Curţile Elfilor. Tot ce au de făcut Emma, Julian şi Mark este să rezolve misterul crimelor în două săptămâni… şi înainte să fie luaţi în vizor de către asasin. Căutările lor o poartă pe Emma de la o peşteră de lângă mare, plină de magie, până la o loterie întunecată, unde ceea ce se câştigă este moartea. Şi fiecare indiciu pe care îl descoperă duce la alte secrete. Ce i-a ascuns Julian în toţi aceşti ani? De ce Legea vânătorilor de umbre le interzice parabatailor să se îndrăgostească unul de altul? Cine este asasinul real al părinţilor ei – şi poate Emma să accepte adevărul?

E acel gen de carte care te lasă fără cuvinte. Adică efectiv fără cuvinte, nu pot să scriu o recenzie coerentă. Vreau să vă spun cât de bună este, dar nici nu știu de unde să o apuc.

De multe ori am spus că autoarea Cassandra Clare este regina romanelor fantasy, iar acest lucru mi-a fost dovedit încă o dată prin Doamna de la Miezul Nopții. Cassandra scrie divin. Are un fel aparte de a construi acțiunea, personajele, descrierile astfel încât să te facă să le adori. Are un talent magnific!

De data asta, fiindcă am citit mai multe romane de-ale ei, am putut fi puțin mai atentă la felul de scriere. Astfel am remarcat cu câtă eleganță construiește peisajele și imaginile cu ajutorul descrierilor perfecte, descrieri nu prea încărcate, dar cu detalii care te ajută foarte mult să formezi imaginea potrivită în minte.

Romanul urmărește mai multe fire narative. Avem povestea de dragoste dintre Emma și Julian care este pur și simplu chinuitoare din punct de vedere psihic (într-un sens bun 🙂 ). Urmărim în același timp și investigarea dubioaselor crime, cu un deznodământ total neașteptat și în același timp total în stilul autoarei. Mai sunt câteva fire narative pe care se pun mai puțin accent, cum ar fi: relația dintre Mark și Cristina sau relația membrilor familiei Blackthorn, dar care sunt destul de prezente pe tot parcursul cărții.

Acțiunea este foarte bine construită. Avem momente în care ești liniștit, apoi urmează momente de tensiune (mai ales în timpul bătăliilor), există momente de suspans sau chiar momente stânjenitoare (cele mai amuzante :)) ). De asemenea, nu lipsesc întorsăturile de situație (cu măsură) sau loviturile la care nu te așteptai (pam! pam!).

La personaje aș avea multe de spus. Dar nu am destule cuvinte. Și nici nu îmi găsesc cuvintele. Personajele sunt Perfecte cu P mare.  Sunt personaje carte par atât de reale încât devin ireale. Personaje pe care ți le dorești, personaje care vrei să existe…

Eu consider că se citește pe nerăsuflate. Am auzit câțiva oameni zicând că începutul a fost plictisitor. Ei bine, eu nu sunt deloc de acord cu această părere. Nu pot spune că începutul te ține foarte mult în priză, dar eu sunt convinsă că orice roman bun are nevoie de o bază foarte solidă. Mi-a plăcut mult cum tot ce se adună în prima parte (partea „plictisitoare”) se amplifică și va stârni multe conflicte în a doua parte a cărții.

Eu îl consider unul dintre cele mai bune romane ale Cassandrei Clare. Este o carte cu totul specială și o recomand tuturor. Dacă ai mai citit cărți de-ale autoarei și ți-au plăcut, aceasta nu trebuie să lipsească de pe lista ta de to read.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s