Am început această carte acum mult mult timp. Cred că era sfărșitul lui august când am început să citesc Povești de la Academia vânătorilor de umbre, iar de abia acum am reușit să o termin. Am să vă povestesc cum a fost călătoria mea împreună cu Simon la renumita academie și de ce mi-a luat atât de mult să o termin. Spoiler: nu e din cauză că nu mi-a plăcut. 

Am citit cred că vreo 2 cărți scrise de Flavius Ardelean și amândouă au fost destul de greu înțeles. Iar când am văzut că a scris o carte pentru copii, nu m-am putut abține și a trebuit să o cumpăr. Am fost foarte curioasă cum a reușit să scrie o carte pentru copii, știind stilul lui de scriere și cum alege să își structureze poveștile. Și, chiar dacă inițial nu am văzut, am regăsit stilul său și în această carte, dar oarecum mai simplificat. 

Nici nu vă imaginați cât de greu îmi este să vorbesc despre această carte. Începe ușor, mai că te păcălește că va fi o lectură ușoară, fără implicare emoțională, chiar amuzantă. Dar nu te lăsa dus de nas pentru că înăutrul ei, chiar în inima poveștii se ascund lucruri întuncate și rele, lucruri periculoase care o vor afecta pe Emma, dar și pe tine în aceeși măsură. Decii fii cu băgare de seamă cititorule atunci când începi Și-a căutat-o…

Mi-am dat seama la ora 7 dimineața, că doar la care altă oră, că acesta ar fi un subiect foarte interesant de dezbătut pe blog. Dat fiind contextul, facultate și o tonă de materiale de învățat, deși sunt la publicitate, ieri a trebuit să mă împart între învățat și timp liber. Pot spune „cu lacrimi în ochi” că învățatul a câștigat cel mai mult timp.