Ah… îmi era dor de senzația scrierii unei noi recenzii. Din păcate însă, astăzi este despre o carte nu foarte interesantă, dar destul de plăcută de lecturat. Știu, deja v-am băgat în ceață. Dar haideți să vă explic de ce, chiar dacă nu mi-a plăcut deosebit de mult, am citit pâna la final XOXO.
book
Aceasta este prima recenzie pe care o scriu de multe multe luni și chiar mă bucur că am reușit să pun din nou mâinile pe tastatură și să mă conving să scriu despre o carte. The Twisted Tree este un roman pe care l-am avut de câțiva ani buni, și acum îmi aduc aminte cum l-am cumpărat din Waterstones în Londra și cum am citit câteva pagini cât o așteptam pe mama să facă cumpărături în Primark. Cartea îmi aduce aminte de vremuri foarte frumoase.
Încă nu știu de ce am așteptat atât de mult ca să vorbesc despre această carte. Am citit-o în luna martie, dar până acum nu mi-am găsit timp să stau să vorbesc despre ea. Poate îmi vine mie mai greu să îmi exprim opiniile despre cărțile de non-ficțiune, ori poate e doar lipsa alocării de timp. Cert e că acum e timpul să vorbim despre ea și să vă explic de ce ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru mulți dintre noi.
Aceasta a fost o lectură surpriză ca să fiu sinceră. Nu am prevăzut-o și nici nu o aveam în vedere pentru viitorul apropiat, dar uite că am ajuns și aici. Ei bine, părerea mea despre Căminul copiilor deosebiți se poate rezuma în: da dar nu.
Acum vreo patru ani am citit primele două volume din seria asta, dar nu am apucat să pun mână și pe ultimul volum. Astfel că, atunci când a apărut filmul, anul trecut, mi-am spus că mă voi apuca să citesc întreaga serie. Ei bine, până la urmă, un an mai târziu, am reușit să fac și asta…
Am început cartea ieri dimineață, iar pe la 12 fără ceva seara am și terminat-o. Cred că a fost una dintre puținele cărți pe care le-am citit într-o singură zi. A fost de parcă aș pune viața mea pe stop și m-aș preface pentru o zi că sunt Boris. A fost o experiență foarte interesantă!
Am început această carte acum mult mult timp. Cred că era sfărșitul lui august când am început să citesc Povești de la Academia vânătorilor de umbre, iar de abia acum am reușit să o termin. Am să vă povestesc cum a fost călătoria mea împreună cu Simon la renumita academie și de ce mi-a luat atât de mult să o termin. Spoiler: nu e din cauză că nu mi-a plăcut.
Nu pot spune că am avut așteptări mari de la această carte. Mi-a plăcut mult coperta, e superbă aș putea spune, iar sinopsisul promitea o lume cu totul și cu totul originală și nemaivăzută. Mă gândeam că va fi o lectură fantasy interesantă care promitea multe. Hmm… m-am înșelat.
Am citit cred că vreo 2 cărți scrise de Flavius Ardelean și amândouă au fost destul de greu înțeles. Iar când am văzut că a scris o carte pentru copii, nu m-am putut abține și a trebuit să o cumpăr. Am fost foarte curioasă cum a reușit să scrie o carte pentru copii, știind stilul lui de scriere și cum alege să își structureze poveștile. Și, chiar dacă inițial nu am văzut, am regăsit stilul său și în această carte, dar oarecum mai simplificat.
Nici nu vă imaginați cât de greu îmi este să vorbesc despre această carte. Începe ușor, mai că te păcălește că va fi o lectură ușoară, fără implicare emoțională, chiar amuzantă. Dar nu te lăsa dus de nas pentru că înăutrul ei, chiar în inima poveștii se ascund lucruri întuncate și rele, lucruri periculoase care o vor afecta pe Emma, dar și pe tine în aceeși măsură. Decii fii cu băgare de seamă cititorule atunci când începi Și-a căutat-o…
World Of Books Web 