Am citit și a doua carte pentru copii din lista mea de to read. Deja știți de unde am cartea (am explicat întâmplarea în recenzia trecută, cea la „Pinguinii domnului Popper”), așa că voi sări galant peste ea.

Am mai citit o carte de Roald Dahl și anume „Charlie și ascensorul de sticlă”. Din păcate, cred că era o continuare la bine cunoscuta poveste „Charlie și fabrica de ciocolată” pe care nu am citit-o. Deci nu pot spune că m-a bucurat prea tare acea primă poveste pe care am citit-o.

Astfel, am fost destul de reticentă fată de acest roman. Totuși, titlul suna destul de promițător, deci am zis „De ce nu?” și m-am apucat de citit.

James a ajuns să stea cu două mătuși după ce părinții lui au fost mâncați de un rinocer. Știu, ce accident teribil. Iar, aceste două mătuși, care ironic sunt numite mătușa Sponge și mătușa Spiker, sunt unele dintre cele mai rele persoane care există. Într-o zi, James era prin grădină și întâlnește un străin. Acesta îi dă o pungă cu limbi de crocodil magice și îi spune ce să facă cu ele pentru a avea o viață fericită. Dar, până să ajungă în casă, băiatul se împiedică și scapă punga cu limbile magice. A doua zi, piersicul lângă care se împiedicase făcu o piersică. Dar acea piersică a crescut și a tot crescut, până ce sa făcut mai mare decât o casă. Și această piersică a dus la multe întâmplări, pe care v-a trebui să le descoperiți în carte.

Povestea este simpatică, în legea ei. Dar, pe mine nu m-a atras prea mult. Poate mă așteptam la ceva mai bun, adică cu mai multă acțiune și poate mai interesant. Nu m-a surprins prin ceva anume, pur și simplu, a fost o poveste despre un băiat și o piersică uriașă, care, din păcate, are rol doar de a fi un mijloc de transport.

Acțiunea a fost, din punctul meu de vedere, destul de plictisitoare. Nu a avut nimic special sau prin care să se remarce de o poveste obișnuită.

Personajele au fost oarecum neobișnuite. Un băiat, o râmă, un greiere, un păianjen, un miriapod și încă câteva creaturi au luat parte la aventuri.

Ce să spun? Nu m-a încântat. Mă așteptam la ceva mai bun. Nu a avut lipici pentru mine. Am auzit că Roald Dahl scrie unele dintre cele mai bune povești pentru copii, dar pentru mine chiar nu a fost să fie. Asta e.

Ia uite! Este și film! Cred că o să îl văd doar ca să îl compar cu cartea.

Acest roman este recomandat copiilor. Nu prea am motive să vă dau să citiți această carte, deci cam atât.

Până data viitoare, sper să aveți mai mult succes la cărți bune decât mine! 🙂