Când scriu asta, sunt plină până peste cap de emoții. E 6 jumătate dimineața și eu scriu asta pentru că știu că două săptămâni de acum nu voi mai putea scrie nimic. Astăzi plec în tabără, în Anglia, deci, dacă nu voi mai fi așa de prezentă, veți ști de ce. Probabil, când veți vedea recenzia asta, voi fi deja de câteva zile acolo. Iar acum, după ce m-am scuzat în prealabil, să vă spun de ce orice scrie Cassandra Clare este minunat.

Cronicile lui Magnus Bane se constituie ca o culegere ce adună unsprezece povestiri „din universul vânătorilor de umbre”. Ceea ce înseamnă că nu are un singur fir narativ sau că nu poate avea decât un minim de suspans.

Dar, încă o dată, Cassandra Clare mi-a înșelat așteptările dăruindu-mi o nouă carte pe care să o iubesc.

Personajul enigmatic, Magnus Bane, pe care îl întâlnim în toate cele trei mari serii semnate de Cassandra, revine aici și devine un protagonist de excepție. De fiecare dată când l-am întâlnit, să fiu sinceră, mi l-am imaginat în nenumărate feluri. De aceea, mă bucur că există un film/serial m-a ajutat să îmi conturez imaginea lui cât mai bine.

Aici, Magnus devine personajul central, iar tot ce se întâmplă, se redă din perspectiva lui, ceea ce este foarte interesant datorită faptului că romanul este scris la persoana a III-a. Dar acest element ne dă o viziune mai amplă asupra unor evenimente.

Cele unsprezece povestiri se axează pe lucruri și evenimente la care a participat magicianul. Toată lumea știe de faimoasa replică în care acesta anunță faptul că a fost izgonit din Peru, astfel că aici putem afla adevăratul motiv 🙂 De asemenea întâlnim perspectiva lui asupra unor evenimente cheie din celelalte serii ale Cassandrei Clare, cum ar fi răzmerița. Aflăm și despre unele evenimente care au făcut Hotelul Dumort un loc al vampirilor sau despre unele personaje incitante (Camille și Raphael). Și mai sunt multe altele.

La început, m-am simțit puțin stânjenită. Mi s-a părut că cartea se va axa pe experiența trecerii prin timp a magicianului decât pe lumea fantastică creată de autoare. Dar după doar două sau trei povestiri, mi-am dat seama că mă înșelam și că acele povestiri erau menite doar să explice anumite lucruri pe care le face Magnus.

Creează o anumită alură a personajului, îl face tridimensional și îl umanizează. Deși în celelalte scrieri ne poate părea uneori arogant sau egoist, aici ni se explică și ni se arată că ne-am înșelat. El este ceea ce este datorită evenimentelor prin care a trecut și a oamenilor/creaturilor pe care i-a/le-a întâlnit.

Și adevărul e că mi-a plăcut la nebunie să reîntâlnesc unele personaje. Să înțeleg de ce întotdeauna a avut ceva pentru familia Herondale, de ce nu îi are la inimă pe vânătorii de umbre, să înțeleg relația lui cu Ragnor Fell și de ce îi este dragă Clary. Sunt o mulțime de întrebări la care mi s-a răspuns.

Dar romanul a fost mai plin de emoție decât mă așteptam. Spre sfârșit am scăpat cel puțin o lacrimă și chiar de multe ori m-am găsit zâmbind prostește la unele glume sau la unele situații. Sincer, în compătimesc pe Magnus, nu e deloc ușor să fii un magician și pe deasupra să fii nemuritor.

Dacă până acum nu eram foarte sigură, acum știu sigur că Magnus Bane este unul din personajele mele favorite.

Recomand cartea cu tot dragul, dar mai ales dacă ai citit măcar una-două dintre seriile autoarei. Cu cât ai citit mai multe cărți scrise de ea, cu atât o să îți placă și mai mult cartea asta. Este un volum de excepție pentru orice iubitor de vânători de umbre.

Cartea mi-a fost oferită de Leda Edge spre recenzare și o puteți achiziționa de aici: link.