stephenie meyer
Pentru luna februarie am o listă mai lungă decât pentru luna trecută. Nu știu, am simțit nevoia să mai rafinez puțin lecturile, să aleg cărți mai bune. Sper doar să reușesc să citesc tot ce mi-am propus, deși am o mică șansă. 🙂
Asta e a doua oară când încerc să scriu această recenzie. De ce? Nici eu nu sunt singură, dar cred că adevărata cauză este lipsa cuvintelor. Nu îmi găsesc cuvintele. Când mă gândesc la roman în minte am o mie de gânduri, dar, în același timp, un gol adânc, de unde nu am ce cuvinte să pescuiesc. E un mind-blowing în toată regula.
Cum se putea să citesc toată seria Amurg și să sar acest volum? De obicei, îmi place să citesc absolut toate volumele din seriile care sunt pe lista mea de lectură. Astfel că nu am trecut peste „Noua și scurta viață a lui Bree Tanner”, pe care am citit-o după ce am terminat întreaga serie, deși este volumul 3 și jumătate.
Nu știu cum e posibil așa ceva, dar îmi pare așa de rău că s-a sfârșit călătoria mea împreună cu aceste personaje! M-am atașat puțin cam prea mult pentru cât ar fi sănătos de aceste ființe. Și acum suport consecințele.
Nici nu îmi vine să cred că a trecut și luna iulie. Mai avem doar o lună până când începe școala. Uf! Nici nu vreau să mă gândesc! Așa că mai bine vă arăt ce am citit în lune iulie. Enjoy!
Am terminat și al treilea volum și nici nu știu când a trecut. Doamne! Cum e legal să existe așa cărți? Nu știu pentru alții cum e, dar la mine se înscrie în categoria cărți-drog. Acele cărți care nu te lasă să faci nimic altceva decât să citești și, dacă ai noroc, să dormi.
Când m-am apucat de această serie nici nu mă gândeam că mă va prinde așa de tare. Nici nu am suflat, nici nu am scris, nici nu am dormit cât timp am citit-o. De abia acum am terminat-o și mi-am găsit timp și voință să fac recenziile pentru volume.
Știu, nici mie nu îmi vine să cred că de abia acum am ajuns să citesc această serie. Acum mi se pare un fel de clasic al literaturii fantasy. Din câte știu eu este printre primele serii (dacă nu chiar prima, nu știu exact) care vede ființele supranaturale dintr-un unghi pozitiv. La cărți am ajuns destul de ușor. Am dat anunț pe un grup de pe Facebook că le caut în pdf și hop! au și apărut în căsuța mea de mail.