Aceasta este prima recenzie pe care o scriu de multe multe luni și chiar mă bucur că am reușit să pun din nou mâinile pe tastatură și să mă conving să scriu despre o carte. The Twisted Tree este un roman pe care l-am avut de câțiva ani buni, și acum îmi aduc aminte cum l-am cumpărat din Waterstones în Londra și cum am citit câteva pagini cât o așteptam pe mama să facă cumpărături în Primark. Cartea îmi aduce aminte de vremuri foarte frumoase.
fantasy
După cum știți, în călătoria mea de cititor am trecut prin multe etape. Am fost sceptică în ceea ce privește cititul, a trebui să citesc cărți pentru că a trebui, m-am îndrăgostit de cărți, am devenit un cititor avid, devoram cărți una după alta, am început să ador romanele fantasy și YA și apoi ceva s-a întâmplat. Am început să îmi placă din ce în ce mai puține cărți și să nu mai știu ce fel de romane mi-ar plăcea să lecturez. Așa am început să ies din ceea ce obișnuia să fie zona mea de confort și să explorez.
Aveam atâtea alte articole de scris. Dar în loc să vă povestesc despre o carte sau cum a fost maratonul de luna trecută, am decis să trec de toate astea și să scriu despre niște idei la care am ajuns după ce un timp nu m-am simțit confortabil cu cărțile pe care le citeam. Așa că, aici e adevărul dur și sincer pe care am încercat cu toată puterea mea să îl ignor. Schimbarea gustului.