Când scriu asta, sunt plină până peste cap de emoții. E 6 jumătate dimineața și eu scriu asta pentru că știu că două săptămâni de acum nu voi mai putea scrie nimic. Astăzi plec în tabără, în Anglia, deci, dacă nu voi mai fi așa de prezentă, veți ști de ce. Probabil, când veți vedea recenzia asta, voi fi deja de câteva zile acolo. Iar acum, după ce m-am scuzat în prealabil, să vă spun de ce orice scrie Cassandra Clare este minunat.

Ca să ținem tradiția (care nu e o tradiție, dar vreau să devină una 🙂 ), astăzi vă recomand 5 cărți de citit în această vară. Unele nu au legătură cu vara, de fapt, nu știu dacă este măcar una care să aibă legătură cu acest anotimp. Dar le consider un must read, deci cred că se potrivesc oricând. Și de ce nu vara? Doar acum avem mintea deschisă și suntem gata să înfruntăm orice. 

După atâta timp în care nu am putut să mă ocup cu adevărat de blog, am terminat într-un sfârșit cu toate tezele interminabile, cu toate ascultările la cuvânt și cu toată presiunea de sfârșit de an. Și acum am și eu timp să îmi pun blogul în ordine, să fac puțin curat și, cel mai important, să mă pun la zi cu articolele și recenziile. Deci, aici sunt. 🙂