Nu am mai avut de ceva timp un TBR, așa că mă gândeam să vă povestesc despre ce cărți plănuiesc să citesc în următoarea lună.
carti
Au trecut două săptămâni de când stau în autoizolare și nu pot spune că o duc nici bine, nici rău. Dar astăzi mi-am dat seama de un lucru foarte interesant, un fenomen la care nu mă așteptam. Și anume că cititul nu mă face să trec mai ușor prin izolare, ci chiar opusul.
Pe această vreme grea, oamenii mișto de la Corint nu au putut să ne lase baltă și au venit cu o super campanie care ne îndeamnă să aflăm ce tip de cititor suntem.
Aceasta este o întrebare la care nu aveam răspuns acum vreo 3-4 ani. Și asta pentru că nu aveam nevoie să citesc mai multe cărți în același timp. Dar în ultimii ani, mai mulți factori au intrat în discuție și așa am ajuns să fac și acest lucru.
De ceva timp am avut un chef foarte mare să citesc. Pot spune că am descoperit un apetit serios, unul pe care uitasem că îl am. Și am început să citesc ceva mai mult decât de obicei și să vreau să citesc și mai mult. Ceea ce vreau să spun e că am planuri mari să ajung la câteva povești pe care îmi doresc să le citesc de ceva timp.
Trebuie să spun că de foarte mult timp m-am luptat cu cititul și cu cărțile pe care le citeam. Știu că nu părea, dar se vede clar în frecvența cu care am postat pe blog. Dar nu aveam probleme doar cu scrisul pe blog, probleme porneau chiar de la actul de a citi și conținutul pe care îl lecturam. Dar mult timp nu am fost conștientă de acest lucru.
În anii trecuți obișnuiam să scriu liste cu cărțile care mi-a plăcut cel mai mult și care nu mi-au plăcut deloc. Anul acesta am hotărât doar să vă dau această amintire de la Goodreads. Am obosit să judec cărțile după bune sau rele. Ele sunt cărți și sunt diferite pentru fiecare dintre noi.
Crăciunul este o perioadă grea pentru mine, prea multe așteptări și foarte multe dezamăgiri. Din această cauză nici nu am fost mai deloc prezentă pe blog sau pe rețelele de socializare. Dar cadoul pe care l-am primit de Secret Santa e cel care mi-a făcut Crăciunul mai frumos 🙂
Fiecare târg de carte e un nou prilej pentru mine pentru a veni cu o nouă serie de articole și postări. De data aceasta va fi #voluntarlagaudeamus pentru că anul acesta sunt voluntar la Grupul Editorial Art. Dar nu vă grăbiți, anul acesta la Gaudeamus se vor întâmpla mult mai multe lucruri.
Mi-a trecut prin cap să nu mai scriu acest articol, dar, să fim sinceri, nu se putea fără. Ador Halloweenul și lecturi cu vibe-uri spooky, deci trebuia să scriu despre ele.