Am amânat foarte multe zile să scriu această recenzie. Motivul principal îl constituie faptul că îmi este greu să vorbesc despre această carte, pe de-o parte, pentru că nu am prea multă experiență în a recenza volume de poezie și, pe de altă parte, pentru că nu știu câtă dreptate pot să îi fac acestei cărți. Dar haideți să vorbim mai pe larg despre ea.
bestia obisnuintei
Încerc să mă focalizez mai mult pe partea bună, adică pe faptul că pot afirma că am citit mai multe cărți decât am citit în luna mai. Dar cu una mai mult nu este o diferență colosală, mai ales când acea carte e un volum de poezii pe care l-am citit în două zile. Dar asta e, chiar am citit mai multe cărți în această lună!