Chiar în această dimineață am terminat de vizionat filmul și am simțit nevoia să vorbesc despre el. Nu este unul dintre filmele mele preferate, dar mi-a plăcut și cred că abordează o temă importantă așa că vreau să vă povestesc despre el
2018
Mai avem puțin și intrăm într-un nou an în care ne așteaptă multe lecturi bune și multe multe cărți fantastice. Dar înainte de asta, am hotărât să trag un ochi înapoi, la progresul pe care l-am făcut anul acesta și să vă arăt 10 din cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2018.
Am decis că e bine să vorbesc și despre cărțile care mi-au plăcut mai puțin. Aici vă prezint 5 romane care nu m-au atras cu nimic și care, uitându-mă înapoi, nu par că m-au încântat atât de mult.
Astăzi m-am gândit să vă vorbesc despre cărțile pe care aș dori să le citesc în perioada sărbătorilor și despre ce am mai făcut în astea două zile de când nu a-ți mai auzit de mine.
Am vorbit cu 3 edituri mai puțin cunoscute despre noutățile pe care le vor aduce la Târgul Internațional de carte Gaudeamus 2018.
V-am recomandat câteva cărți pentru vară în articolul 5 cărți pe care să le citești vara asta, iar acum am de gând să vă arăt ce cărți vreau să citesc eu în vara lui 2018 😀
Știu că e mijlocul verii, dar niciodată nu poate strica o recomandare de carte. Pentru mine de abia a început vara, după ce am terminat cu toate cele necesare înscrierii la facultate, așa că această recomandare mi se pare foarte potrivită.
În perioada 30 mai-3 iunie, Grupul Editorial Corint a participat la ediția a XIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurat în pavilionul B2 de la Romexpo (Bulevardul Mărăști, nr 65-67, București).
Ziua a treia de Bookfest a fost copleșitoare. Deja intrasem în febra târgului și nu mai doream să plec. Mi-a fost foarte greu să mă împac cu ideea că trebuie să îmi la revedere de la acești oameni minunați, persoanele pe care le-am întâlnit în decursul acestor zile.
A doua zi de Bookfest a fost lungă, foarte lungă. După ce am plecat de la Seneca Anticafe, unde am stat și am scris povestea din prima zi, m-am îndreptat ușor spre Romexpo. Deși Google Hărți îmi spunea că fac cam jumătate de oră pe jos, nu a pus în considerare și faptul că am făcut o entorsă, că merg mult mai încet și că trebuia să mă opresc să îmi pun o fașă elastică.