Deși nu am idee cum s-a întâmplat, se pare că mi-a luat 11 zile să citesc acest roman. Am încercat să mă provoc pe mine și să citesc o carte la 3 zile, dar se pare că nu prea îmi iese. Oricum, ieri, în timp ce așteptam comanda la un restaurant din Brașov, am terminat într-un sfârșit Un tron întunecat

Reclame

M-am înscris acum ceva timp pe o listă pentru a primi pentru recenzare cea mai nouă carte a Cristinei Boncea. Și am fost nespus de fericită când m-a contactat Cristina și mi-a trimis pdf-ul cărții. Titlul suna incitant și chiar m-a făcut curioasă, iar după ultimul volum din seria Octopussy (una dintre cele mai profunde cărți pe care le-am citit, motiv și pentru care nu am reușit să îi fac o recenzie), știam că va fi o carte cu adevărat strașnică. 

Am o mică povestioară cu această carte. Prima dată am auzit de ea în sala de clasă, la ora de română. După cum știți, Arthur are nu știu ce fel de legătură și mai vinde cărți „cluburilor de lectură” de prin școli. Astfel, fosta mea profesoară de română ne-a spus că este o carte interesantă și ne-a întrebat dacă vrem să o cumpărăm. Vreo cinci elevi au ridicat mâna. S-a decis, va da comandă de carte. 

Cum mi se întâmplă foarte des în ultima vreme, trebuia să citesc această carte acum mult mult timp în urmă. Și m-am apucat de ea pe la începutul lui iunie, dar de abia acum am terminat-o. Au intervenit atât de multe! Au fost o grămadă de examene, BAC-ul, școala de șoferi și atestatul pentru informatică. Și nu mai reușeam să termin. Ieri am dat ultimul examen la BAC și am zis să mă răsfăț azi și să termin cele 70 de pagini care mi-au mai rămas din Magonia.