Nu știam că Warcross va avea și o urmare, dar uite că are. Deși mi-ar fi plăcut ca Warcross să fie un singur volum, știu că lucrurile nu ar fi putut rămâne așa. La sfârșitul cărții noi, cititorii, am rămas cu prea multe întrebări la care nu ni s-a răspuns. Deci, da, Wildcard a fost binevenit!
De ce am citit cartea? Cred că e destul de evident. Din cauza entuziasmului din jurul ei. Și pentru ca avea mult potențial. Și da, chiar cred că a meritat să îi dau o șansă, am sfârșit iubind-o.
Am intrat adânc în genul thriller. Întâi cu Sadie, apoi Bird Box și acum continuând cu Doi pot ține un secret. De ce? Cred că îmi place cum sunt ancorate în realism și cum te țin în priză. Dar Doi pot ține un secret m-a ținut în priză? Hm.. nu prea, dar totuși…
Trebuie să mărturisesc că nu sunt un fan al genului thriller și totuși apar din când în când cărți care mă fac să vreau să le citesc. Acesta a fost și cazul lui Sadie.
Nu înțeleg de ce nu se sinchisesc unele edituri să scrie pe copertă sau măcar în interiorul cărții că face parte dintr-o serie. Eu încerc aici să nu mai încep atât de multe serii, dar ei nu ajută deloc.
Nu pare, dar uită-te bine la ea. Da! Da! Are peste 500 de pagini cartea asta. Nici eu nu am știut până ce nu am pus mâna pe ea. Mint. De fapt când am pus mâna pe ea pentru prima dată (la Gaudeamus) am frunzărit-o ușor, am citit sinopsisul și mi-a făcut cu ochiul. Mai târziu, când am ajuns în posesia ei și am zis să văd de curiozitate câte pagini are, aproape că m-am înecat cu ceaiul când am văzut numărul 512.
M-am apucat de această carte în cadrul maratonului 24h pe care l-am organizar în 31 decembrie, pe Instagram. Terminasem cele vreo 5 cărți pe care mi le propusesem să le citesc (nu vă speriați, numai una dintre ele avea puțin peste 200 de pagini) și nu știam ce să mai citesc. Așa că am început Turtles All the Way Down a lui John Green.
