World Of Books WebGaudeamus înseamnă începuturi noi. Astfel că, Gaudeamus a însemnat prima mea întâlnire cu autoarea Corina Ozon și cărțile ei. Spre deosebire de alții, eu aparțin celor care nu au citit „cărțile cu amanții”. Nu știam nimic despre scriitura ei sau despre ea, era doar un mister. Primul contact cu această autoare am avut-o la lansarea de la târgul de carte. Și nu știam la ce să mă aștept când m-am apucat de acest roman.

World Of Books WebNu știu de ce, dar de fiecare dată când scriu despre cărți scrise de autori români, îmi este foarte greu să vorbesc despre ele. Poate pentru că, îmi fac multe griji că nu le va plăcea recenzia mea, că nu mă exprim uneori foarte ok, probabil pentru că sunt complexe și nu știu cum să le apuc, cum să vorbesc despre ele, astfel încât să îmi exprim cel mai bine emoțiile.

World Of Books WebAbia am așteptat să scriu despre această carte. Și nu abia am așteptat de câteva săptămâni, nu. Abia am așteptat să scriu despre ea de azi dimineață. De când am terminat-o , în dimineața asta, nu m-am gândit la aproape nimic altceva decât despre ce voi spune despre ea. Luați-vă o cană de ceai și așezați-vă comod pentru că acum vom avea o lungă discuție despre Harry Potter.