Pe nepusă masă, am prins/primit o răceală. Și cum mai bine să o celebrez decât să vă povestesc vouă cum decurge o zi în care stau acasă și citesc, cu mucii până în pământ? 😀 

Vine un moment în viața oricărui cititor în care se pierde. După ce ajunge la un apogeu, acel moment când citește foarte mult, termină cartea la două zile, care parcă nu poate face altceva, parcă nimic nu e bine dacă nu are cartea în mână, urmează un moment de respiro, nu neapărat dorit de cititor, ci mai mult ca o nevoie. Ei bine, dar cum ieși din acest moment de respiro? 

A doua zi de Bookfest a fost lungă, foarte lungă. După ce am plecat de la Seneca Anticafe, unde am stat și am scris povestea din prima zi, m-am îndreptat ușor spre Romexpo. Deși Google Hărți îmi spunea că fac cam jumătate de oră pe jos, nu a pus în considerare și faptul că am făcut o entorsă, că merg mult mai încet și că trebuia să mă opresc să îmi pun o fașă elastică.

Am lăsat blogul în bătaia vântului. Nu m-am mai ocupat de el, nici nu mi-a mai trecut prin cap să scriu vreo postare sau ceva. Am fost copleșită de școală și de vinovăția pe care o resimt atunci când scriu o recenzie în loc să învăț pentru BAC. Dar Bookfest m-a învățat ceva ce sper să nu uit niciodată: orice ar fi, întotdeauna vei avea timp pentru hobby-ul tău. 

Colindând Facebook-ul, zilele acestea, am remarcat câteva postări pe pagina personală a autoarei Cristina Nemerovschi care îl aveau ca subiect pe domnul Daniel Cristea-Enache. Intrând pe pagina dânsului, am constat aceleași tip de postări ce marchează o dispută între cei doi. Dar nu asta este important acum. Voiam să le mulțumesc amândurora pentru că au ajutat la conceperea ideii acestui articol, mai exact, ideea m-a lovit în moalele capului în timp ce citeam postările lor.