Nu am mai scris de ceva timp pe blog și, credeți-mă, nici nu am simțit nevoia. Am ajuns în acel punct în care nici măcar hobby-urile nu au mai sunt ce au fost o dată, au devenit corvoade, lucruri pe care trebuia să le fac și nu lucruri pe care doream să le fac. Astfel am ajuns la un impas și, chiar dacă mi-aș dori să pot spune că mi-am reanalizat viața și am avut o revelație, nu e deloc așa. Doar am prins un suflu nou, o nou viață și încerc să mă adaptez la ea. 

Vine un moment în viața oricărui cititor în care se pierde. După ce ajunge la un apogeu, acel moment când citește foarte mult, termină cartea la două zile, care parcă nu poate face altceva, parcă nimic nu e bine dacă nu are cartea în mână, urmează un moment de respiro, nu neapărat dorit de cititor, ci mai mult ca o nevoie. Ei bine, dar cum ieși din acest moment de respiro? 

A doua zi de Bookfest a fost lungă, foarte lungă. După ce am plecat de la Seneca Anticafe, unde am stat și am scris povestea din prima zi, m-am îndreptat ușor spre Romexpo. Deși Google Hărți îmi spunea că fac cam jumătate de oră pe jos, nu a pus în considerare și faptul că am făcut o entorsă, că merg mult mai încet și că trebuia să mă opresc să îmi pun o fașă elastică.

Am lăsat blogul în bătaia vântului. Nu m-am mai ocupat de el, nici nu mi-a mai trecut prin cap să scriu vreo postare sau ceva. Am fost copleșită de școală și de vinovăția pe care o resimt atunci când scriu o recenzie în loc să învăț pentru BAC. Dar Bookfest m-a învățat ceva ce sper să nu uit niciodată: orice ar fi, întotdeauna vei avea timp pentru hobby-ul tău.