Au trecut câteva săptămâni de la ultimul update și, cum este sfârșit de lună și nu mai știam despre ce să scriu, mă gândeam să vă povestesc despre cartea pe care o citesc acum și despre ce am mai făcut în ultimul timp.
Autor: Dumitrița Socianu
Am fost atât de încântată să deschid această cutie, nici nu aveți idee! Am așteptat-o toată sesiunea și, din fericire, a ajuns chiar la sfârșitul ei, astfel încât să pot savura toate bunătățile ca răsplată pentru munca grea pe care am depus-o în sesiunea de examene.
Unul dintre lucrurile ciudate e că nu e prima carte pe care o citesc de la Collen Hoover. De fapt, cred că e chiar a treia! Și totuși, deși nu sunt mare fană al genului adult romance, continui să mai iau din când în când o carte din acest gen.
Știu că deja fac în fiecare lună TBR-uri și că mi-am propus să citesc toate cărțile pentru recenzii pe care le am, dar sunt o serie de cărți la care sper să ajung și care nu fac parte din nicio categorie. Sunt doar cărți pe care le dețin și pe care vreau să le citesc doar pentru că îmi stârnesc interesul.
Ei bine, am ajuns și în situația în care pot să fac o clasificare a streamurilor de pe YouTube. Ce face sesiunea din om… Dar, având în vedere că majoritatea ori suntem în sesiune, ori ne pregătim de alte examene, am zis că ar fi un lucru bun de împărtățit cu voi.
E timpul pentru o nouă postare de tipul currently reading care e de fapt doar un update prin care vă povestesc ce am mai făcut în ultimele zile…
Ultimul volum din serie a fost ceva la care nu mă așteptam. Am simțit de parcă autoarea a reușit cumva să schimbe acel pas al evenimentelor, din fericire pentru mine. Am sentimente amestecate când vine vorba despre această carte…
Din păcate, luna mai nu a fost cu mult mai productivă din acest punct de vedere decât luna aprilie, dar presupun că asta se întâmplă când ai facultate și intri în presesiune. Oricum, să trecem direct la cărțile pe care le-am citit în această lună.
Nici nu știu când a trecut atât de repede timpul și am ajuns deja aproape de jumătatea lui 2020. Dar încă suntem aici, încă ne vedem de viețile noastre și încă citim. Luna iunie e lună dedicată sesiunii de examene, dar asta nu înseamnă că nu îmi voi alcătui un TBR 🙂
Chiar în această dimineață am terminat de vizionat filmul și am simțit nevoia să vorbesc despre el. Nu este unul dintre filmele mele preferate, dar mi-a plăcut și cred că abordează o temă importantă așa că vreau să vă povestesc despre el