Se apropie sesiunea și încep să simt pe deplin toată presiunea care vine odată cu ea. Sunt genul de om care chiar se chinuie mult în timpul sesiunii și înainte de ea și vrea să dea tot ce are mai bun la fiecare examen. Și, chiar dacă anul acesta se dau examene online, asta nu înseamnă că există vreo diferență în cantitatea de informație pe care trebuie să o asimilez sau în cantitatea de proiecte pe care trebuie să le fac. Și printre acestea încerc să strecor și câteva minute de lectură.
Cred că perioadele cele mai grele de lectură dintr-un an sunt cele de sesiune și de presesiune. Sunt între 2 și 3 luni pe an în care trebuie să îmi iau o pauză de la viață și să mă izolez ca să pot ține pasul cu cantitatea de informații pe care o am de asimilat. Sunt acele luni în care Forest-ul meu e activ zi de zi și în care intru in acel ”work mode” care mă face să studiez din ce în ce mai mult pe zi ce trece și care, dacă nu am grijă, mă duce ușor și cu siguranță într-un burnout.
De aceea încerc în fiecare zi să găsesc câteva momente în care să iau o pauză, să nu uit de corpul meu și să îi dau creierului un timp în care să se relaxeze.
Trei momente din zi în care îmi găsesc timp să strecor lectura sunt:
1. Pauza de prânz
Sau oricare pauză în care te oprești din muncă ca să mănânci. În ultimul timp, fiind în presesiune și având unșpe mii de proiecte în timp ce am și ore de curs, am ajuns să mănânc în timp ce lucrez la proiecte. Dar am încercat ca măcar în weekend-uri să îmi iau o pauză efectivă, de minimum o oră, între sesiunile de studiu, în care să mănânc și să mai fac altceva, dacă mai am timp. Așa că prefer să înlocuiesc uneori serialul la care mă uit cu o carte, mai ales atunci când am un fel de mâncare pe care îl pot mânca cu ușurință în timp ce răsfoiesc paginile unei cărți.
2. Primul lucru când te trezești
În zilele mele bune, ajung să fiu destul de trează dimineața și să nu adorm la loc dacă mai stau în pat. Să citești primul lucru de dimineață e una dintre cele mai bune senzații, dar poate să nu fie un sfat bun pentru toți. Dacă, atunci când te trezești, ești tipul de om care nu poate adormi la loc, atunci cred că a citi primul lucru dimineața e cea mai bună soluție. Îți setează un ton pozitiv pentru zi și te face să fii mai fericit, ți-ai început ziua într-un mod plăcut.
3. Înainte de culcare
Dacă primele două nu ți se potrivesc, cel mai efectiv moment pentru lectură e seara. Cred că acesta e momentul în care reușesc să citesc chiar și câte 30 de minute și să înaintez cel mai mult în poveste. A citi înainte de culcare chiar are efecte benefice și pentru noi, ne îmbunătățește calitatea somnului și ne ajută dacă avem insomnii. De aceea cred că acesta e cel mai bun moment de lectură într-o zi încărcată. În acest mod reușesc să mă separ de toată munca pe care am făcut-o peste zi și de toate celelalte sarcini pe care trebuie să le fac a doua zi. Sunt 30 de minute în care singurul lucru la care mă gândesc sunt personajele din carte și evenimentele prin care trec acestea.
Desigur, depinde de fiecare om când mai poate găsi mici momente din zi în care să poată lectura o carte. E greu, mai ales în timpul sesiunii, să ai o rutină consecventă de lectură care să nu aibă legătură cu facultatea, de aceea, de la sesiune la sesiune, încerc să găsesc metode eficiente prin care să citesc câteva pagini în fiecare zi.
Problema pe care o am adesea e vinovăția. Tot timpul stau cu gândul că nu voi obține nota pe care o vreau pentru că citesc prea mult și că ar trebui să stau să studiez mai mult decât o fac deja. Și ăsta e un gând irațional, în cazul meu. De aceea, încerc să îl combat printr-o rutină unde înlocuiesc o acțiune precum uitatul la seriale sau pe telefon, cu lectura și astfel să nu mă simt vinovată. În acel timp oricum nu studiam, așa că nu am pierdut timp prețios.
În ceea ce privește productivitatea, am scris zilele trecute o postare despre asta pe care o puteți citi aici: 5 sfaturi ca să fii mai productiv
Dacă mai aveți și alte momente din zi în care reușiți să strecurați lectura, sunt foarte curioasă să le aflu așa că nu ezitați să le lăsați în comentarii!