Din păcate, luna aprilie nu a fost o lună prea bună din punct de vedere al cărților. Nu am reușit să lecturez decât două cărți și să ascult un audiobook sub formă de show. Deci aceasta va fi o postare destul de scurtă.
Aprilie a fost luna în care am reușit să îmi găsesc o rutină care merge pentru mine și asta m-a determinat cumva să acord mai puțin timp cititului. Din păcate sau din fericire, cititul se află pe locul doi în lista priorităților mele, pe primul loc fiind studiatul pentru facultate. Astfel că, deși am avut o nouă rutină, asta a înseamnat că am început să învăț mai mult și nu că am și citit mai mult.
Cărțile pe care le-am citit în aprilie:
- Prima carte pe care am terminat-o a fost Frankly in Love, despre care am o scris o recenzie și care mi-a plăcut foarte mult. A fost o carte de 5 stele pentru mine și va avea tot timpul un loc special.
- Iar cea de-a doua carte citită în această lună este Prințul nemilos, căreia de asemenea i-am scris o recenzie. Aceasta nu m-a dat chiar așa pe spate, dar m-a făcut curioasă cu privire la următoarele volume din serie.
Singurul audiobook pe care l-am ascultat în această lună este Certain Woman of an Age, narat de Margaret Trudeau și care a fost de fapt un show de două ore în care Margaret își povestește viața în calitate de soție a lui Pierre Trudeau, al 15-lea Prim-ministru al Canadei. Oricum, mi-a luat vreo săptămână să termin acest audiobook nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că am continuat să adorm după fiecare 15 minute. Nu prea am știut cum să integrez ascultarea audiobook-urilor în noua mea rutină, așa că am continuat să le folosesc pentru a mă ajuta să adorm.
Luna aceasta nu a fost foarte satisfăcătoare, dar sper că în luna mai voi reuși să citesc măcar 3 cărți din TBR-ul meu, asta având în vedere că luna mai e ultima lună înainte de începutul sesiunii de examene.
Voi ce ați mai citit în luna aprilie?
