Nu am apucat să scriu deloc în timpul târgului. În principal pentru că am fost prezentă mai tot timpul, iar atunci când lipseam, eram la facultate. Când ajungeam acasă eram frântă și sigurul lucru pe care îl vedeam era patul. Dar acum îmi fac puțin timp ca să vă povestesc cum a fost la Gaudeamus 2019 și cum a fost să fac voluntariat la Editura Art.
În primele zile de târg am fost doar câteva ore, după ce ieșeam de la facultate. Joi am fost de pe la ora 14:00 și am explorat, ca mai apoi, la ora 18:00 să merg la standul Editurii Gama și să vorbesc despre una dintre noutățile pe care le au, Orangeboy. Va urma o recenzia la ea în curând. Lansarea a mers foarte bine, mi-a plăcut să fiu vocea adolescenților și să prezint un punct de vedere mai tânăr. Am fost alături de traducătoare și de o jurnalistă și am discutat despre subiectele principale pe care le tratează cartea.
Vineri am fost doar câteva ore, de pe la 17:00 și am mers la evenimentul organizat de Editura Gama care a împlinit 25 de ani. Mai apoi am stat pe la standul Editurii Art cu prietena mea care a fost personaj, adică îmbrăcată în costum de slujitoare (din cartea Povestea slujitoarei).
De abia în ziua de sâmbătă am intrat cu adevărat pe tură ca promoter. Cred că ziua aceasta a fost cea mai plină. Am ajuns pe la 10:00 la târg și până pe la ora 12:00 m-am plimbat pe la diferite standuri. Am fost pe la Storia Books și am primit câteva frumuseți. Și am găsit o carte foarte drăguță, în engleză, cu numai 10 lei. O să vă arăt toate cărțile pe care le-am luat de la târg într-o postare separată.
La ora 12:00 am stat o oră la intrare și am împărțit multe cupoane de reducere. La 13:00 am luat-o pe prietena mea în pauza de masă și am fugit la Asia Fest, în pavilionul C3, unde am mâncat o porție de noodles și am mai dat o tură pe acolo. La ora 14:00 eram din nou pe tură și până pe la 18:30 am reușit să împart undeva la 700-800 de cupoane de reducere. Știu, nici mie nu îmi vine să cred. Dar asta a fost oricum cea mai plină zi.
Mai pe seară, m-am întors la standul editurii și am stat pe jos. Am făcut poze cu prietena mea care între timp se schimbase într-un costum de Harry Potter. Și, la un moment dat, chiar am reușit să pun și eu mâna pe un costum la fel și ne-am plimbat vreo oră prin târg. Cred că a fost una dintre cele mai distractive momente.
Duminică a fost mai liniștit. Am ajuns tot pe la 10:00, după ce am fost să votez. M-am mai plibat prin târg, am cumpărat ultimele cărți pe care mi le doream, am fost și pe la Nemira și am primit o carte. Am făcut și niște poze la personaje pentru editură. De la 13:00 am intrat ca promoter la intrare și am împărțit până pe la 17:00 undeva la 500-600 de cupoane de reducere. Deja începuse să fie un flux mic de oameni. Și am făcut și o pauză de prânz, editura ne-a dat în fiecare zi pizza, ceea ce a fost foarte drăguț din partea lor.
Pe la 17:30 am mers la stand și am mai ajutat cu încă câteva poze pentru comunicate de presă. Am mai ajutat oameni care căutau cărți și am stat cu personajele. Mi-am cumpărat vreo câteva cărți de la Editura Art pe care mi le doream și apoi am mai pierdut timpul, încercând să mă mai fac utilă pe unde se mai putea.
Când am plecat mi-a părut rău că s-a terminat. Chiar dacă pare plictisitor să împarți cupoane de reducere, sincer, mie mi-a plăcut super mult. Nu e vorba de muncă cât e vorba de vibe, de starea pe care ți-o dă. Am putut să mă îmbrac cât de amuzant am vrut și am putut să vorbesc cu foarte multă lume despre cărți.
Chiar le mulțumesc mult celor care au trecut pe la stand, care m-au recunoscut și care au vorbit cu mine. Și le mulțumesc celor care au folosit cupoanele de reducere pe care le-am împărțit.
Sunt multe lucruri pe care nu le-am abordat aici despre voluntariat, dar dacă ai vreo întrebare, te rog să o lași în comentarii 🙂 Deja simt că m-am lungit mult cu această postare.

