O altă carte pe care am luat-o de la Bookfest și care mi-a fost recomandată de o prietenă. Dar cum am mai spus și într-un alt articol, am citit-o la timpul greșit, exact după ce am termina Printre tonuri cenușii, și din această cauză cred că nu a avut efectul maxim pe care ar fi putut să îl aibă.

TITLU: Copilul E
AUTOR: Steve Tasane
EDITURĂ: Epica
NR. PAGINI: 160
ANUL PUBLICĂRII: 2019
RATING: ❤ ❤ ❤

Sinopsis

Un grup de copii fără documente de identitate, având litere drept nume, sunt nevoiți să trăiască într-o tabără de refugiați. Au povești de viață, dar nu și acte care să le dovedească. Rămași ai nimănui, încearcă să clădească împreună o nouă familie și, în același timp, își doresc cu ardoare să păstreze vie amintirea vechilor identități. Vor fi ascultați și crezuți? Iar daca nu, ce li se va întâmpla? Această carte uimitoare, extrem de lirică, îi va fermeca pe copii și le va stârni curiozitatea.

Toate întâmplările descrise în această carte sunt reale și li s-au întâmplat unor copii reali, în tabere de refugiați reale din toata lumea, recent. Pentru a transmite mesajul poveștii, numele copiilor au fost schimbate în litere. Experiențele copiilor în aceste tabere au fost documentate cu filme, fotografii și mărturii orale pe nenumărate canale media, precum și pe website-uri.

Nu o să-ți spun povestea trecutului meu. O să-ți spun povestea vieții mele de acum, de aici, din Tabără, începând de azi…

---

Ultimele cărți pe care le-am luat de la Editura Epica au fost foarte triste. Adică, după ce am citit Printre tonuri cenușii, care nu a fost deloc ceea ce mă așteptam, am luat Copilul E. La fel, știam despre carte doar că e despre copii care nu au identitate.

Și apoi am început să citesc și să mă întristez. Pentru că asta nu e o carte drăguță și fericită oricum ai citi-o. E o carte despre lucruri reale, despre întâmplări care au avut loc. E despre greutățile unor copii care nu ar trebui să experimenteze foamea sau bătăile, să nu fie singuri și clar să nu locuiască în condițiile în care o fac.

Dar asta e realitatea atâtor de mulți refugiați. Războiul le-a răpit atât de multe, iar noi, atât de prinși în vârtejul vieții noastre proprii, nu ne-am oprit niciodată să observăm. Nu mai zic să ne gândim că aceștia sunt tot oameni ca și noi și că poate ar trebui să facem ceva să îi ajutăm. Și știu că eu nu m-am oprit vreodată să observ.

Povestea este scrisă din punctul de vedere al unui copil de 10 ani, numit E. Toți copii pe care îi întâlnim au câte o literă în loc de nume, pentru că nu au idee care e numele lor real, nici unul dintre ei nu au o „carte de viață”, adică o carte de identitate. Astfel că niciunul nu poate face nimic, nu își pot găsi familiile, unii nici nu au, dar nici nu pot lua legătura cu cei care sunt în viață. Tot ce pot face e doar să se gândească ce vor mânca în următoarea zi și ce jocuri noi mai pot inventa.

Nu e o carte care să te țină legat de ea, nu e una care să te distreze, nici una care să te farmece cu povestea ei. E o carte care te va aduce puțin cu picioarele pe pământ și care te va face să îți pui întrebări și poate chiar să cauți informații.

Iți recomand să citești această carte dacă vrei să afli cum e viața din punctul de vedere al unui copil refugiat. Este o poveste interesantă care aduce o problemă ,pe care am ignorat-o destul de mult, în centrul atenției.

Romanul mi-a fost oferit pentru recenzie de Editura Epica și îl puteți achiziționa de aici: LINK.