M-am decis să scriu această postare deoarece mi-am dat seama că nu vă țin la curent destul. Sunt obișnuită să nu îmi împărtășesc viața personală și mi-am dat seama că ar trebui să fiu mai deschisă și să nu vă las cu ochii în soare săptămâni în șir atunci când trec printr-un reading slump sau atunci când nu am timp de citit. Viața mea cuprinde mai mult decât cărțile și ar trebui să fiu mai deschisă în privința asta.
Dacă în prima săptămână de maraton totul a mers bine și așa cum era planul (am să vă povestesc într-o postare separată), în cea de-a doua parte a maratonului de citit, cea care se desfășoară pe parcursul lunii septembrie, nu merge la fel de bine.
Am început să citesc prima carte din maraton, Ghid de jupoane și piraterii pentru doamne de Mackenzi Lee, care corespunde cerinței de la Arithmancy. Și am citit jumătate din ea până ce am ajuns să vreau o pauză de la ea. Nu mă atrage foarte tare și chiar nu mă ține în acțiune. Cartea e bună, chiar mi-a plăcut cum e conturată diferența dintre femei și bărbați în acea perioadă, dar parcă nu merge acum. Așa că am pus-o pe pauză.
Așa că în prima săptămână din septembrie, m-am apucat și de Autoboyography de Christina Lauren, care răspunde cerinței de la Ancient Runes. Și nu am citit prea mult din ea, cred că doar vreo 30 de pagini. Din nou, nu că nu îmi place, ba chiar mă intrigă, dar pur și simplu nu mă simt în starea aia de a citi.
E posibil ca să fi fost de vină și faptul că m-am plimbat destul de mult, așa cum am făcut toată vara. În prima săptămână eram la mare, apoi în a doua săptămână am fost acasă și apoi la București, să rezolv cu practica. Și acum sunt încă în București, dar vineri plec la Arieșeni, o excursie de weekend. Apoi mă întorc acasă, dar nu stau mai mult de 2-3 zile că plec din nou.
Și, pe deasupra, acum o săptămână m-am hotărât că vreau să învăț franceză, așa că am schimbat tot ce aud și citesc în franceză. Ceea ce m-a făcut să nu mai aloc atât de mult timp lecturii. Nu știu cât va ține lucrul ăsta, dar și acesta a fost un factor care mi-a indus un reading slump.
Așa că astăzi am decis să mă apuc de una dintre cel 5 cărți pe care le-am cărat cu mine. Am ales Love & Gelato pentru că în a treia săptămână din septembrie plec în Italia pentru câteva zile, pentru prima dată și mi-am dorit să citesc cartea asta înainte de excursie.
Dar nu am reușit să citesc mai mult de 30-40 de pagini. Încerc să mă motivez să iau cartea în mână, deși, să fiu sinceră, scriitura mi se pare puțin copilăroasă, dar sper să devină mai bună. E posibil să fie de vină traducerea, sper că asta e.
Voi ce mai citiți? Cum merge maratonul, dacă participați?