Back to Hogwarts: maraton de citit (prima săptămână)

De mult timp îmi doream să mai fac un maraton de citit. Și m-am gândit, dacă tot se apropie 1 septembrie, ceea ce înseamnă începerea anului școlar la Hogwarts, să fac ceva în această temă. Acum să vă povestesc mai pe larg despre ce e vorba.

Maratonul va începe pe 26 august și se va termina pe 30 septembrie, deci o lună și o săptămână.

Prima parte va avea loc în prima săptămână, de pe 26 august până pe 1 septembrie și va avea ca temă principală cumpărăturile pe Aleea Diagon, înaintea începutului de an. Toți tinerii vrăjitori au nevoie de unele lucruri pentru noul an, nu-i așa?

Cerințele pentru prima săptămână sunt cele de mai jos și, pentru a trece cu bine de prima parte a maratonului, trebuie să îndeplinim cel puțin 3 din 9.

Puteți alege ce magazine ați dori să vizitați și să citiți o carte care se potrivește cu cerința respectivă. Contează să citim 3 cărți pentru a putea spune că am îndeplinit cu succes prima parte.

Desigur, nu este nimic obligatoriu, poți citi câte cărți dorești, mai multe sau mai puține, maratonul este doar de distracție, nu trebuie să ne stresăm.

Mai apoi va urma o listă cu cerințe ce corespund fiecărui curs și încă multe alte surprize. Încă lucrez la partea a doua a maratonului, cea care se va desfășura de-a lungului lunii septembrie, astfel că vă voi anunța pe parcurs.

Dar până atunci, haideți să ne pregătim cum se cuvine și să mergem pe Aleea Diagon să ne facem cumpărăturile de care avem nevoie 🙂