Ep.3&4: Opinii și comentarii despre Stranger Things sezonul 3

Am vizionat episoadele 3 și 4 unul după altul și nu pot spune că am avut prea mult de comentat. Lucruri s-au întâmplat, dar momentan eu încă sunt curioasă ce se va mai întâmpla, mai ales spre final. Jumătate de sezon deja l-am dat gata, mai este jumătate.

Episodul 3

Ce tocmai s-a întâmplat? Adică, finalul episodului m-a dat peste cap. Știam că nu e ceva în regulă cu Billy și nici cu Heather, dar păreau ok în timpul cinei. Și după… Mi-a plăcut cât de calmi erau, parcă nu era nicio grabă. Da. Asta a fost unul dintre lucruri care m-au șocat în cel de-al treilea episod.

Dar este un lucru care m-a șocat și mai tare. Partea în care Nancy și Jonathan o găsesc pe bătrânica aia mâncând îngrășământ. Ce naiba a fost aia? Abia aștept să văd ce se va mai petrece, vreau să înțeleg care a fost faza.

De notat ar mai fi și discriminarea sexistă care este vizibilă în toate dialogurile dintre Nancy și bărbații de la ziar. Mi-a plăcut cum a fost ilustrată această idee și sunt curioasă dacă ea chiar va reuși să le demonstreze că a pus mâna pe o știre importantă.

De asemenea, sunt curioasă ce vor reuși să afle El și Max. Mă bucur că măcar cine îi dă de urmă lui Billy și a creaturii care îl stăpânește. Dar vreau să aflu ce va descoperi El și cum se va dezvolta acțiunea.

Episodul 4

În episodul 4 se dezvoltă plotul principal, cel cu stăpânul minții și cum Will îl poate simți. Mă bucur că într-un sfârșit și-a dat seama că ceva nu e în regulă și că s-a hotărât să le spună și celorlalți. Dar, cred că mama lui e mult mai perspicace ori o mai mare fană a idee de „dar dacă?”.

Cu toții știam că Billy este o gazdă, dar mi-a plăcut modul prin care ei au aflat asta, chiar dacă nu a fost cea mai bună idee să îl închidă într-o saună. Și cred că e pentru prima dată când ne dăm seama că ei sunt doar niște copii și că El nu chiar atât de puternică. Mă întreb dacă acei copii cu puteri supranaturale pe care i-am întâlnit în sezonul 2 se vor întoarce în acest sezon, poate ca să o ajute pe El să rezolve problema cu acea creatură.

Oricum, momente notabile din episod sunt urmările acțiunilor lui Nancy, șantajarea primarului (cred?) de către Hopper pentru a afla mai multe despre omul dubios de la clădirea părăsită și operațiunea prin care Erika intră în camera secretă.

Dar finalul, wow, nu știam că stăpânul minții deja a strâns atât de multe gazde.