Ep.2: Opinii și comentarii despre Stranger Things sezonul 3

În cel de-al doilea episod nu se întâmplă prea multe. Cred că evenimentul principal al acestuia este faptul că El îi dă papucii lui Mike. În rest, celelalte planuri sunt doar puțin dezvoltate. Oricum mă așteptam la asta întrucât de obicei primul episod și cele de pe la sfârșitul sezonului sunt foarte pline de acțiune. Dar haideți să vă povestesc mai pe larg.

Episodul 2

M-am bucurat foarte mult atunci când am văzut că acest episod se deschide exact cu ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul celui anterior. Billy a fost târât de acea creatură în acel mall părăsit, dacă nu mă înșel. Și acum aflăm că are viziuni din upside down dimension și că vorbește cu acea creatură. Mai târziu, putem vedea, în scena în care Billy se întoarce la piscină, că are ceva pe mână și eu bănuiesc că i se întâmplă ceea ce i s-a întâmplat și luii Will, creatura pare că are acum o legătură cu el. Asta se vede și în momentul ăla în care celălalt salvamar, fata, vine și îl întreabă dacă e ok și el aude doar că vrea ca să o ducă la acea creatură. Ceea ce și face.

Un alt plan care s-a dezvoltat mai puțin din păcate a fost cel cu șobolanii dubioși. După ce Jonathan îi face o fotografie șobolanului care părea turbat, după ce el pleacă din cameră, efectiv rozătoarea face autocombusie. Dar asta știam deja, partea care a fost mai înspăimântătoare a fost atunci când grămada aia de carne și organe a început să se miște și a reușit să iasă din cușcă. Abia aștept să văd cum se va dezvolta mai departe acest plan.

Numai mie mi se pare, în finalul episodului, că acea creatură pe care o întâlnește Billy în mall-ul abandonat, ar fi făcut din șobolanii ăia care au făcut autocombustie?

Acum vedem ce se întâmplă de fapt cu magneții de pe frigidere. Mama lui Will merge la un electrician (cred?) car îi explică și îi demonstrează ce face un câmp electromagnetic și ce se întâmplă atunci când acesta este oprit brusc și apoi repornit. Și acum mi-am dat seama ce ar fi putut să însemne acea pană de curent de la începutul primul episod. Cred că atunci un câmp electromagnetic de proporții uriașe s-a oprit și repornit și de atunci lucruri dubioase au început să se întâmple.

În ceea ce privește relațiile dintre personaje, cred că conflictul care a fost cel mai vizibil în acest episod a fost cel dintre El și Mike.

Mike îi spune lui El că nu poate veni la ea în acea zi pentru că bunica lui e bolnavă, dar e o minciună și El își dă seama de asta. Dar Mike nu vrea să recunoască, el de fapt nu voia să o vadă fiind prea speriat de Hopper, după ce au avut o mică discuție în seara precedentă. Dar nu îi poate spune asta ei.

El însă merge la Max și îi cere sfaturi în privința a ceea ce ar trebui să facă în situația asta. Max îi sugerează să meargă la cumpărături și să uite de el, iar dacă el continuă să o mintă, să îi dea papucii pentru a-i arăta cine e șeful.

Mie mi se pare cam useless acest conflict, adică, dacă vorbeau, puteau să rezolve asta. Și Hopper dacă vorbea așa cum fusese instruit, ar fi ajuns mult mai bine și nu s-ar fi sfârșit așa.

Oricum, cam astea au fost punctele pe care am vrut să le discut. Nu știu pe nimeni care să se uite la Stranger Things, mă refer în persoană, și cu care să discut ceea ce se întâmplă. Și mai nimeni nu se uită așa încet la el. Pot să pun pariu că până și tu ai trecut măcar de episodul 5, dar îți mulțumesc că măcar citești asta 🙂