Ep.1: Opinii și comentarii despre Stranger Things sezonul 3

Pentru că eu așa savurez serialele, comentându-le, am decis să scriu o serie de articole în care să iau fiecare episod din sezonul 3 din Stranger Things, să îl analizez și să îmi debitez propriile teorii.

Nu știu cine va citi asta, având în vedere că cei mai mulți deja au văzut măcar câteva episoade din serial, dar puteți să citiți articolul și să râdeți în sinea voastră de diferența dintre ceea ce cred că se va întâmpla și ce se întâmplă de fapt.

Episodul 1

Primul episod s-a deschis foarte promițător, cu acele secvențe în care niște cercetători ruși încearcă să creeze o despicătură în lumea noastră și să lasă să intre o creatură dintr-o altă lume. O dată ce am văzut acea scenă, mi-am dat seama că nu mă pot aștepta la nimic mai prejos decât la clasica piele de găină de care am parte la fiecare sezon din Stranger Things.

Sunt multe lucruri care mi-au plăcut și multe lucruri care sunt drăguțe și le consider puțin ciudățele. Una dintre acestea fiind relația dintre El și Mike. Adică, sunt puțin de acord cu Hopper aici, prea stau agățați unul de altul și nu prea mai vorbesc și cu ceilalți. Oricum, nu mai am de gând să discut despre asta când sunt atât de multe altele de avut în vedere!

Mi-a plăcut super mult atmosfera pe care o creează. Continui să uit că acțiunea se petrece în anii ’80, iar când am văzut costumele pe care le au, eram puțin confuză. Pur și simplu, deși se presupune că e acum mai mult de 30 de ani, mie tot mi se pare că se potrivește perfect și zilelor noastre.

Oricum, selecția de melodii și costumele actorilor chiar te bagă în acel mood foarte drăguț și nostalgic.

Mi s-a părut super drăguță și amuzantă scena în care Dustin se întoarce acasă din tabără și are impresia că prietenii lui l-au uitat. Iar când ajunge acasă, jucăriile lui prin viață și se duc în marș spre sufragerie unde se opresc subit. Reacția lui cu acel spray, asta a fost ceva amuzant, chiar dacă deja știam scena dinainte.

Sunt încă o grămadă de scene în acest gen, cea de la piscină cu femeile de pe șezlonguri și cu Billy, cea în care mama lui Will îl învață pe Hopper cum să abordeze problema cu Eleven și multe multe altele.

Dar, ca să nu vă plictisesc prea mult, voi trece la scenele care chiar sunt de importanță pentru episoadele următoare.

Să începem cu încercarea lui Dustin de a da de „iubita” lui, o încercare fără izbândă, dar în care ajunge să intercepteze convorbiri codate ale acelor cercetători ruși de la începutul episodului. Asta e un lucru care mi-a dat fiori, în principal de la modul în care se aude transmisiunea și pentru că rusă, dăă. Și sunt curioasă ce ar trebui să însemne acele coduri pe care le transmiteau.

Ultima scenă din episod, cea în care Billy conduce o mașină spre un motel unde urma să se întâlnească cu cineva (wink), are foarte mare importanță. Adică, să fim sinceri, Billy e efectiv interceptat de orice o fi acel ceva ce voia să vină dintr-o altă dimensiune, acea creatură. Cel puțin asta cred.

Adică, dacă stai și te gândești, lucruri se leagă puțin. Avem cercetătorii, care, după un an, așa cum li s-a comandat, se pare că au reușit experimentul și au reușit să deschidă acea ruptură între lumi. E parte aia, când unul dintre ei se uită la ceva de după un perete de sticlă și zice că e frumos. Cred că se referea la creatură. Și acum, cred că ea a evadat, ori au ieșit și alte creaturi o dată cu ea, astfel explicându-se micile fenomene dubioase: magneții care cad de pe frigider, infestarea cu șobolani și felul în care aceștia făceau autocombustie.

Acum, acea creatură l-a prins pe Billy și l-a târât într-o clădire, cea în care intraseră și șobolanii, dacă nu mă înșel. Și asta a fost finalul episodului.

Am văzut câteva secunde și din următorul episod (autoplay e de vină) și se pare că se continuă tot cu aceeași scenă. Sunt foarte curioasă ce va urma. A plantat multe semințe pentru conflictul principal și chiar ne-a introdus super bine în atmosfera specifică acelor ani.

Dacă mă credeți, inițial, am vrut să fac o singură postare în care să scriu la fiecare episod câteva opinii și comentarii, dar nu pot să mă rezum doar la un paragraf pentru un episod de 40 și ceva de minute, se petrec mult prea multe lucruri pe care vreau să le discut 🙂

Așa că voi face o postare pentru fiecare episod. Nu mă grăbesc, vreau să le savurez și să le comentez pe fiecare în parte.

Ce părere ați avut despre acest prim episod?