Nici nu știu când am citit prima dată Pecetea morții de Veronica Roth. Cert e că am pus mâna pe al doilea volum (și ultimul), Cumpăna destinelor, de ceva timp. Nu mai știam mai nimic din ce se întâmplă în primul volum, așa că am decis să recitesc Pecetea morții și apoi să mă apuc de Cumpăna destinelor.

Acum mult timp, am citit pentru prima dată Pecetea morții. Și am fost fermecată, m-a dat pe spate și m-a făcut să îi dau 5 <3, ceea ce nu o fac prea des. Acest rating e rezervat doar poveștilor care mi-au ajuns până în străfundul inimii.

Ideea e că, înainte să o recitesc, nu prea îmi mai aminteam nimic. Adică, știam cum începea și câteva imagini răzlețe de pe la final pe care nu știam de unde să le iau sau dacă îmi mai aduc eu bine aminte.

Ce am aflat totuși? Nici acum nu îmi schimb părerea în privința romanului. Este unul superb, cu o lume conturată foarte frumos și cu persoanje foarte interesant construite. Este o poveste muncită, se întinde pe ani de zile, se creează un univers de la zero și se urmărește istoria personajelor, toate acestea justificând numărul de aproape 500 de pagini pe care îl însumează.

Iar de acum, dacă nu ai citit Pecetea morții, te sfătuiesc să nu citești următoarele comentarii, cel mai probabil voi da multe SPOILERE. Dar poți să citești recenzia mea (fără spoilere) pe care am făcut-o cărții, după ce am citit-o pentru prima dată, și pe care o găsești aici: Recenzie Pecetea morții.

Acum. Am atât de multe lucruri de comentat! Oh, Doamne!

Am început să citesc romanul știind că Akos va ajunge în serviciul familiei Noavek și că Cyra va fi de partea lui. Știam și ceva că fratele lui este răpit și de faptul că tatăl lui moare în acel episod. Dar multe lucruri care se întâmplă după au venit ca o surpriză. Mai aveam inițial și niște imagini cum Akos și Cyra preparau împreună diferite subtanțe, tonicuri, calmante ori altceva.

Și sunt atât de multe lucuri care se întâmplă. Mă simt de parcă au trecut ani întregi de când am început să o citesc, deși au trecut doar trei zile.

Putem vorbi puțin despre cum Eijeh și Ryzek făceau schimb de amintiri și cum amândoi au ajuns un fel de amestecătură între personalitățile lor. Eu mă întreb ce anume ar putea să se întâmple. Vor fi legați cumva unul de altul, mai ales după o asemenea cantitate de amintiri schimbată? Asta m-a făcut să cred atunci când cei doi sunt capturați, iar Eijeh rămâne într-un fel de letargie. Ori faptul că a rămas în starea aia se datorează faptului că a omorât-o pe Ori? Poate că de fapt, în adâncul lui încă a mai rămas ceva și acel ceva a fost atât de afectat de ce a făcut încât a rămas în acea stare.

Oricum, partea bună e că Ryzek nu a reușit să își transfere harul flux al lui Eijeh. Dar sunt singura care s-a întrebat că, dacă ar fi reușit să o facă, atunci Eijeh ar fi luat harul flux ce îi permitea schimbarea amintirilor?

De asemenea, ce a fost acea frază din final, în care Ryzek îi spune Cyrei că tatăl lor este în viață? Adică, CEEEE??? Nu. Nici nu știu ce ar însemna asta. Pur și simplu m-am abișnuit cu el mort și acum ce?, de fapt nu e mort? Adică mi se pare o schimbare de situație la care chiar nu mă așteptam. Și nu e dubios cum tipul ăsta, deși pare cam slab după cum îl descrie Cyra, de fapt te cam îngrozește după cum se comportă?

Am atât de multe întrebări și teorii în legătură cu ce se va întâmpla în următoarea carte… Sunt curioasă cine va conduce Shotet, acum că suveranul său pare a fi mort și știm că s-a dezlănțuit haosul. Sunt curioasă de ce Thuve este atât de liniștită, adică nu mi se pare că s-a implicat prea mult. Da, avem cancelarul, dar și acela din motive să își salveze sora. În rest mi se pare că Shotet se pregătește să se lupte pentru a câștiga planeta și recunoștința în fața Adunării, iar Thuve e acolo, drăguță și pașnică, făcând comerț cu flori-de-tihnă și văzându-și de ale ei.

Acum mi-am adus aminte de mama lui Akos. Sifa e o mare manipulatoare. Nu știu dacă să o plac sau dacă să o urăsc. Pe de o parte face tot ce e corect pentru națiune și pentru planete și etc. Dar pe de altă parte, minte și își înșală familia doar ca să se împlinească un anumit viitor pe care îl crede ea că e mai bun. Nu mi se pare ok să îți minți familia, cred că mai degrabă ar fi trebuit să rămână onestă și să își motiveze alegerile prin argumente raționale. Dar asta nu se întâmplă. Și oricum spunea că în toate variantele din viitor pe care le vedea apărea un război.

Însă mișcarea aia în care l-a făcut pe Akos să îl omoare pe Vas, ei, aia mi s-a părut că a fost egoistă. I-a trimis să caute cai verzi doar ca să se răzbune. Și nu cred că aia era pentru binele națiunii, în niciun caz. Totuși nu înțeleg de ce a ales să o sacrifice pe Ori, dacă spunea adevărul, poate că Ori încă trăia. Sunt foarte curioasă ce vom afla în Cumpăna destinelor. Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă și care pot fi dezvoltate.

Iar finalul, în care Isae își îmbracă atitudinea de cancelar și preia frâiele dând ordin să pornească spre Sediul Adunării, asta cred că lasă mult pentru următoarea carte. Oricum, nu prea sună bine pentru protagoniști.

Nici nu vine să cred cât am putut să comentez despre cartea asta. Sunt mult mai multe lucruri pe care voiam să le discut, dar pur și simplu am uitat care erau. Mi-am dat seama prea târziu că ar fi trebuit să încep acest articol în timp ce citeam cartea sau măcar să îmi iau câteva notițe.

Voi ce părere ați avut despre Pecetea morții, despre acțiune sau despre personajele ei?