TBR iulie

După ce am terminat sesiunea și după ce am participat la două cluburi de carte, am ajuns într-un final acasă. Acum plănuiesc să stau pe aici încă două săptămâni, iar pentru asta mi-am luat câteva cărți cu mine. Mai bine zis, un întreg teanc pe care plănuiesc să îl citesc în două săptămâni. Așa că, aici vă prezint cele 7 cărți pe care vreau să le citesc în prima parte a lunii iulie.

De la Bookfest am luat două cărți de la Epica:

  • Copilul E de Steve Tasane
  • Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys

Cele două mi-au fost recomandate și mi s-a spus că trebuie să le iau dacă nu le-am citit până acum. Așa că iată-mă aici!

Următoarele două pe care plănuiesc să le citesc sunt de la Storia Books și sunt foarte încântată de ele:

  • Dragă Evan Hansen de Val Emmich
  • Cuvinte în albastru intens de Cath Crowley

Ultimele trei cărți care m-au convins să le iau cu mine sunt:

  • Pecetea morții de Veronica Roth (Pecetea morții #1)
  • Cumpăna destinelor de Veronica Roth (Pecetea morții #2)
  • Sad Girls de Lang Leav

Inițial am zis că îmi iau 9 cărți cu mine, așa am calculat eu că aș citi dacă citesc câte o carte la două zile (știu, am așteptări mari). Dar de curând am aflat că trebuie să mai ajungă un colet de la Leda Edge cu două cărți, așa că în total vor fi 9 🙂

Sinceră să fiu, mai că îmi venea să mai pun câteva cărți în bagaj. Nu că nu aș avea cărți acasă, dar toate cărțile pe care vreau să le citesc în această vară le-am strâns la cămin și, când să vin înapoi, m-am trezit că nu am niciuna acasă.

Problema mea acum: cu care să încep?

Reclame