Nu pot spune că am avut așteptări mari de la această carte. Mi-a plăcut mult coperta, e superbă aș putea spune, iar sinopsisul promitea o lume cu totul și cu totul originală și nemaivăzută. Mă gândeam că va fi o lectură fantasy interesantă care promitea multe. Hmm… m-am înșelat. 

TITLU: Orașul de bronz
AUTOR: S. A. Chakraborty
EDITURĂ: LEDA EDGE
NR. PAGINI: 576
ANUL PUBLICĂRII: 2018
SERIE: Trilogia Daevabadului
RATING:❤ ❤ ❤

Pășiți, fără teamă, în orașul de bronz, în Daevabadul cel construit de făpturi mitice, unde djinn-ii din basmele arabe și-au construit o lume fascinantă, în care magia și miraculosul se împletesc cu intrigile politice și amoroase, iar fanatismul religios, cu lupta de eliberare a celor oprimați din cauză că aparțin unei rase declarate impure, într-o poveste care va reuși să fie pe cât de pasionantă, pe atât de realistă.

Din păcate, sunt foarte multe lucruri care nu mi-au plăcut la această carte. Dar cred, în principal, că a fost din cauza mea. Nu am știut până acum că nu prea îmi plac cărțile a căror acțiune este bazată în orient. Am mai citit astfel de cărți, dar toate erau nonficțiune. Acum mi-am dat seama că îmi place să citesc nonficțiuni din orient, dar nu am nicio atracție pentru fantasy-ul din orient. Acum am înțeles de ce nu mi-a plăcut nici Aladin, probabil pentru că nu mă atrag poveștile cu djinn-i.

Dar nu știam nimic din toate astea până ce nu am citit cartea asta și am murit pe parcursul ei.

Având în vedere că sinopsisul oferă puține informații, de fapt, nicio informație despre povestea din carte, ar trebui să vă fac un mic rezumat, fără spoilere, ca să înțelegeți în ce vă băgați când începeți această cărțulie de 550 de pagini.

Povestea este spusă din două perspective, dar narată la persoana a III-a. După ce am citit foarte multe romane narate la persoana I, mi-a fost destul de greu să mă acomodez cu acest stil. Oricum, primele câteva capitole sunt din perspectiva personajului principal (eu așa l-am văzut), Nahri, o fată care practică vrăjitoria pe străzile din Cairo. Este orfană și este pe străzi de când se cunoaște. Își câștigă traiul în principal prin înșelătorii și încearcă să strângă bani să își împlinească un vis, dar banii nu par niciodată de ajuns.

Într-o zi, participă și ghidează un ritual numit zar care are ca scop îmblânzirea unui djinn din interiorul unei fete. Dar Nahri crede că toate astea sunt doar o prostie și un prilej de a aduna mulți bani. Așa că începe să cânte ritualul și mai târziu se gândește să rostească și câteva versuri în limba ei maternă, o limbă pe care nu o mai auzise niciodată la altcineva, dar o cunoștea.

După ce un lucru straniu se întâmplă în timpul ritualului, Nahri încearcă să ignore evenimentul, ia banii și merge să își cumpere de mâncare. Dar când să se întoarcă acasă, luând-o pe o scurtătură, în plină noapte, se pare că djinn-ul pe care îl chemase și îl rugase să se îndure de sufletul fetei chiar apare și e supărat de mama focului că a fost deranjat.

Din acest punct începe o călătorie nebunească, în care Nahri și djinn-ul convocat vor trece peste diferite obstacole doar pentru a ajunge într-un oraș al djinn-ilor numit Daevabad.

Cam din acest punct se introduce și cea de-a doua perspectivă, cea a lui Ali, un prinț din Daevabad, al doilea fiu al regelui Ghassan. Prima parte a poveștii spuse de el este plină de intrigi politice. Partea asta mi-a părut una dintre cele mai plictisitoare, dat fiind faptul că putea să fie condensată și să se introducă mai multă acțiune actuală. Deși în unele cazuri îmi place, în cele mai multe cazuri acțiunea specifică comploturilor o găsesc destul de plictisitoare.

Din fericire, a doua parte din povestea spusă din perspectiva lui Ali începe să capete suspans și chiar să mă gândesc că poate chiar a meritat să aștept atât pentru ea. Dar chiar cred că putea fi mai condesată.

La un moment dat, cele două personaje se întâlnesc, iar de acolo lucruri iau o întorsătură foarte interesantă.

Un lucru care nu mi-a favorizat deloc lectura a fost multitudinea de termeni noi. Nefiind bine definiți, cu o semnificație care a fost numită doar o singură dată sau, cel mult, de două ori, nu am reușit să îi înțeleg prea bine și de multe ori nu înțelegeam ce se petrece tocmai din această cauză. Știu că există un glosar la sfârșitul cărții, dar eu sunt tipul de cititor care strică tot suspansul la care este părtaș dacă trebuie să răsfoiască să caute ce înseamnă un anumit termen.

Acestor termeni li s-au alăturat descrierile bogate. Nu sunt fanul descrierilor minuțioase și, deși pot spune că aceste descrieri nu au fost cele mai în detaliu pe care le-am văzut, au fost totuși bogate. Au fost paragrafe peste care am sărit sau am cititor pe sărite descrierea unor locuri. Înțeleg că sunt niște locuri de poveste, dar dacă îmi dai câteva detalii esențiale, imaginația mea se va ocupa de restul. Eu vreau să văd ce face personajele, nu neapărat în ce peisaj de basm se află.

Dar ultimele vreo 200 de pagini din carte au avut mult mai multă acțiune decât am ajuns să sper. Chiar le-am citit mult mai repede și chiar a început să mă prindă povestea.

Deși ultimele câteva zeci de pagini au adus niște întorsături de situație foarte interesante, totuși nu cred că voi mai citi și cel de-al doilea volum al seriei. Oricât de mult mi-au plăcut raporturile dintre personaje, nu cred că aș mai vrea să citesc sau să mă mai trezesc cu momente în care nu pot citi mai mult de 20-30 de pagini, întrucât mă plictisesc așa de tare că ajung să mă uit pe pereți.

Recomand cartea mai ales celor care le plac poveștile cu djinn-i, cele din orient, celor care le place acțiunea bazată în Egipt. Cred că este o carte interesantă, cu câteva elemente care merită și, chiar dacă eu nu am reușit să o savurez atât de mult pe cât doream, sunt convinsă că vor fi foarte mulți care pur și simplu vor iubi romanul.

Cartea mi-a fost oferită pentru recenzie de Leda Edge și poate fi achiziționată de aici: LINK.