Mortina de Barbara Cantini

Ador absolut tot ce are legătură cu Halloween-ul. Ori, dacă nu are legătură, măcar să fie în acel spirit, să simți că ai putea să îl legi de această sărbătoare. Astfel, cum aș fi putut eu să ratez această carte? 

TITLU: Mortina
AUTOR: Barbara Cantini
EDITURĂ: Corint
NR. PAGINI: 56
ANUL PUBLICĂRII: 2018
RATING:❤ ❤ ❤ ❤ ❤

Mortina este diferita de alti copii: ea este o fetita zombi. Traieste la Vila Decadenta cu matusa Disparuta, iar prietenul ei de nedespartit este Tristete, un levrier alb-gri. Mortina isi doreste sa se joace cu copii de varsta ei, dar ii este interzis sa fie vazuta, din cauza ca i-ar putea speria. Sarbatoarea de Halloween este insa cea mai potrivita ocazie! Mortina nici macar nu trebuie sa se costumeze… Dar ce se intampla cand ceilalti copii descopera ca ea nu poarta, de fapt, nicio masca?

Mortina este o carte pentru copii, cred că s-ar încadra la vârstele 8-12. E foarte subțirică și e alcătuită predominant din ilustrații. Și asta este ceea ce ador cel mai mult la ea. Ador ilustrațiile, iar cele din această carte nu sunt mai prejos. Sunt în detaliu, unde este necesar, sunt scoase din tablou atunci când se simte nevoia de a te concentra doar pe câteva elemente, dar sunt și unele care au un tablou întreg pentru a putea plasa locația sau acțiunea într-un context.

Povestea este una dintre cele mai drăguțe pe care le-am citit. Este o poveste simplă, cu un final neașteptat. Eu, cu mintea mea de „adult”, nu mi-am putut da seama cum se termină. Ceea ce o face o lectură foarte drăguță și deloc plistisitoare.

Mortina este un personaj de care te vei îndrăgosti la prima vedere. Este specială și interesantă tocmai datorită felului său de a fi. Este îndrăzneață și norocoasă, mai ales după năzbâtiile pe care le face.

Fiind atât de scurtă, o poți citi în câteva minute. Mie mi-a luat mai mult deoarece am vrut să savurez fiecare ilustrație în parte și să admir toate detaliile.

Mortina este o carte perfectă pentru perioada Halloween-ului și îți recomand să o citești făcând o baie cu sare de baie cu aromă festivă sau, în cazul meu, cu aromă de vanilie.

O recomand cu mare, mare drag! Te asigur că îți va bucura inima, dacă ești un fan al Halloween-ului, așa cum sunt eu, sau, cel puțin, îți va aduce un mic zâmbet pe buze. Cred că este o poveste perfectă pentru copii pentru a serba acest sezon „înfricoșător”, în care natura moare încet.

Cartea mi-a fost oferită pentru recenzie de Editura Corint și poate fi achiziționată de aici: LINK.