Nu am mai scris de ceva timp pe blog și, credeți-mă, nici nu am simțit nevoia. Am ajuns în acel punct în care nici măcar hobby-urile nu au mai sunt ce au fost o dată, au devenit corvoade, lucruri pe care trebuia să le fac și nu lucruri pe care doream să le fac. Astfel am ajuns la un impas și, chiar dacă mi-aș dori să pot spune că mi-am reanalizat viața și am avut o revelație, nu e deloc așa. Doar am prins un suflu nou, o nou viață și încerc să mă adaptez la ea. 

În două zile plec la facultate în București. După ce, la începutul săptămânii, am fost în capitală ca să îmi caut un loc la un cămin particular, căci nici cu 6 zile înainte de începerea facultății nu se făcuse repartizarea la căminele de stat, m-am întors acasă pentru 3 zile ca să îmi pun lucrurile în ordine, să împachetez și să trimit ultimele colete și să îmi fac bagajele, care par îngrijorător de mari.

În ultima lună, viața mea a fost o întreagă furtună. Prima săptămână încă a fost vacanță, încă nu aveam probleme. Apoi a început anul școlar și m-am dus în prima zi să le spun profilor unde am intrat și să le văd fețele după ce au văzut notele pe care le-am luat în BAC, după ani în care ne-au terorizat. Una dintre prietenele mele e în clasa a XII-a și chiar din a doua săptămână din septembrie am primit vibe-ul de ”vine BAC-ul”. De atunci lucruri au devenit sâcâitoare. Colegele mele de liceu începeau să vorbească despre facultate, despre bagaje, despre cămin. Eu nu aveam nicio idee dacă aveam vreo șansă să intru la cămin de stat, iar colega mea care e la medicină la Cluj avea deja repartizat locul.

A doua săpătămână cred că a fost perioada în care am citit cel mai mult. Încercam să nu dau atenție în jurul meu, să nu încep să mă stresez atât de devreme. Apoi a sosit săptămâna trei, care a devenit pe atât de agasantă, pe atât de interesantă. Urma să trimit coletele de la concursuri, ceea ce nu am reușir în totalitate și, pe deasupra, e o activitate pe care o urăsc. Îmi place să dau oamenilor daruri, dar urăsc să mă trezesc la 8, ca la 9 să fiu la poștă, să prind mai liber și să pot să trimit cele 4-6 colete fără să mă simt vinovată pentru persoanele care așteaptă în spatele meu.

Dar la finalul celei de-a treia săptămâni, am mers la Eșelnița, o localitate de prin zona unde intră Dunărea în țară. A fost un drum foarte lung, pe care l-am parcurs în două zile, am oprit la Sebeș pentru o noapte ca să putem merge a doua zi pe Transalpina. Recomand cu mare drag zona, e de o frumusețe străină, nu pare că face parte din țara noastră.

Dar cu această călătorie, nu am mai avut aproape deloc timp să citesc. Îmi făcusem un program de citit pentru a putea termina cele vreo 6 cărți pe care le mai aveam pentru recenzii, dar chiar nu am reușit. Am citit 3 dintre cărți și acum aproape că o termin pe a 4-a. Recenziile le-am scris, dar nu le voi publica până ce nu fac pozele.

De la Eșelnița am venit direct în București. Am cumpărat un loc la un cămin particular, pentru 12 luni și m-am simțit puțin mai liniștită. Îmi dau voie să mă plâng de sistemul de repartizare la cămine de la Facultatea de Jurnalism. Inițial au zis că se află pe 25, apoi au mutat căteva zile mai târziu, ca mai apoi să aflăm că joi ar trebui să ne prezentăm ca să ne confirmăm locurile. Adică azi. Nu știu ce au ei în cap, dar cei care vor cămin sunt sigură că nu stau la marginea Bucureștiului și vin imediat ce sunt chemați.

Sincer, deja m-am săturat de drumul Botoșani-București și invers.

Astăzi am avut așa, nici nu știu cum să o numesc, o stare. Tocmai ce am ieșit din baie, după ce am făcut o baie călduță cu sare cu miros de vanilie, am simțit nevoia să scriu. De ceva timp nu am mai simțit asta și am zis că este momentul perfect să vă povestesc cum e un cititor atunci când trebuie să plece la facultate.

Iar cititoarea din mine este foarte supărată, în principal pentru că nu poate citi, și temătoare, pentru că are anxietate față de oamenii noi și speră să nu moară când va merge la festivitate de deschidere.

Tot ce sper e că îmi voi găsi timp să citesc. Acum am timp, dar cu tot stresul ăsta, cu facultatea și căminul, tot ce pot face e să văd seriale, ore întregi.