4 metode prin care poți citi mai mult

Toți iubitorii de carte se întreabă cum pot citi mai mult. Mai ales atunci când parcă nu găsesc destul timp să lectureze cartea preferată. Dar am încropit câteva metode care mă ajută să citesc mai mult, în ciudat programului meu încărcat. 

1.Profită de fiecare moment liber

Dacă găsești 5 minute libere, nu le lăsa să treacă. Dacă aștepți să se facă mâncarea, ia repede o carte în mână și citește. Așa reușesc să citesc mai mult. Nu am prea des ocazia să stau pur și simplu pe pat sau în fotoliu și să am un timp special să citesc. Am citit în atât de multe locuri, la restaurante, în tramvai, în toaletă, la poștă, la orice rând am stat, oricând aveam șansa la câteva minute libere, scoteam cartea și citeam. Și asta conduce la următoarea metodă.

2.Ia o carte peste tot cu tine

Pentru a profita din plin de acele momente de libertate, în care ai doar timp de pierdut, trebuie să iei o carte cu tine oriunde. De fiecare dată când ies din casă, chiar dacă nu cred că voi avea timp să citesc, iau o carte cu mine. Uneori, mă înșel și ajung chiar să pot să citesc câteva pagini ori mai mult. Dar dacă ești la fel de uituc cum sunt eu, următorul pas îți va fi de ajutor.

3.Citește mai multe cărți în paralel

În timpul școlii, obișnuiam să citesc foarte multe cărți în paralel. Aveam o carte în fiecare geantă, o carte în ghiozdan și una acasă. În funcție de locul în care eram, citeam ce carte aveam la îndemână. Așa am ajuns ca să citesc și câte 5-6 cărți în paralel și, chiar dacă mulți se vor mira, nu am putut niciodată să confund acțiunea dintr-o cartea cu acțiunea dintr-o alta.

4.Folosește cărți în diferite formate

Dacă nu îți convine să cari cu tine ditamai cartea, îți sugerez e-book-urile. Dacă ai un Kindle sau un simplu telefon ori o tabletă, nu vei avea probleme. Vei putea citi oriunde, chiar dacă ai uitat să îți iei cartea cu tine sau doar nu ai vrut să cari o greutate în plus. De asemenea, audiobook-urile sunt și ele de mare ajutor. Când mergi cu autobuzul ori la cumpărături sau chiar când faci curat prin casă, vei putea lectura o carte doar ascultând-o. Știu că unora le este mai greu, chiar și mie îmi este dificil să fiu atentă la un audiobook, dar altora li se va părea foarte eficient.

Astea au fost metodele pe care le aplic ca să citesc mai mult. Voi ce metode aplicați pentru a lectura cât mai mult?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.