Când am început această carte era 10 iulie. Am termint-o astăzi, 26 iulie. Aș putea să dau vina pe examene și înscrierea la facultate, dar nu astea reprezintă principala cauză care stă la baza acestor două săptămâni de lectură… Cauza e cu totul alta.
TITLU: Acum mă înaț
AUTOR: Kiersten White
EDITURĂ: LEDA EDGE
NR. PAGINI: 448
ANUL PUBLICĂRII: 2017
SERIE: Saga Cuceritorului
RATING: ❤ ❤ ❤
Adevărul e că am tras de carte ca să o termin. Nici nu mai țin minte de când mi-a mai fost așa de greu să termin o carte. Am experimentat un fenom ce l-am mai întâlnit și la alte cărți. Când citeam carte chiar îmi părea interesantă acțiunea, îmi părea că îmi place, dar, când lăsam cartea jos, aveam o voce în minte care îmi spunea să nu ridic cartea, să nu o citesc. Astfel că trebuia să trag de mine pentru a mă apuca din nou să continui să o citesc.
Din această cauză, am căutat inconștient căi de evadare. Mi-am organizat puțin viața, am creat câteva proiecte noi, unul dintre ele chiar va fi în desfășurare weekendul ăsta (intrați pe pagina de Facebook a blogului dacă vreți să citiți detaliile), am făcut exerciții fizice, ceea ce eu nu fac mai niciodată, chiar m-am apucat de două seriale, unul dintre ele deja l-am terminat, iar la al doilea am ajuns deja la sezonul 2.
Ca să înțelegeți, eu nu mi-am impus în minte să ocolesc cartea, tot ce făceam o făceam inconștient. Ca atunci când trebuie să îți faci temele, dar mai degrabă te zgâiești la pereți. Numai că eu chiar voiam să citesc această carte.
NU ARE ALIAȚI, NU ARE TRON. TOT CE ARE E CEEA CE A AVUT ÎNTOTDEAUNA: PE EA ÎNSĂȘI.
După eșecul de a pune mâna pe tronul Valahiei, Lada Drăculea pornește să pedepsească pe oricine îndrăznește să i se pună de-a curmezișul în drumul ei presărat cu sânge. Plină de o furie arzătoare, străbate țara, însoțită de oamenii ei. Dar forța brută nu îi aduce Ladei ceea ce își dorește. Iar gândul la Mehmed, pe care îl poartă în adâncul inimii ei, continuă să o tulbure.
Ceea ce îi trebuie Ladei sunt subtilitatea și priceperea fratelui ei Radu. Dar Mehmed l-a trimis la Constantinopol, căci dorește controlul asupra orașului, iar Radu a căpătat însărcinarea nedorită de spion dublu în spatele liniilor inamice. Pentru prima dată în viață, Radu refuză rugămințile neașteptate ale Ladei pentru ajutor. Împărțit între lealitatea față de credință, de otomani și de Mehmed, el știe că nu îi datorează nimic Ladei. Dacă ea moare, el nu și-o va ierta niciodată – dar dacă el nu izbândește în Constantinopol, oare Mehmed îl va ierta vreodată?
În vreme ce națiunile se prăbușesc în jurul lor, frații Drăculea trebuie să ia o hotărâre: ce vor sacrifica pentru a-și împlini destinul?
Cel mai bine ar fi să nu citești această recenzie dacă nu ai citit primul volum, e posibil să dau spoilere, întrucât nu îmi aduc aminte exact ce s-a întâmplat în prima carte din serie.
Kiersten White este o autoare excelentă, trebuie să recunosc! Structura romanului și stilul de scriere sunt fără reproș, iar felul prin care zugrăvește personajele este unul întradevăr unic.
Știu că nu pare, dar mie chiar mi-a plăcut conținutul romanului, în ciuda dârzeniei mele de a nu-l citi. Acțiunea a fost antrenantă, planurile și comploturile stârnind fără dar și poate interesul.
Dar partea ce mi-a plăcut cel mai mult este reprezentată de personaje. Ador personajele pe care le-a creat autoarea! Pe de o parte o avem pe Lada, o femeie ce dorește să se afirme în lume, să câștige ce este al ei de drept, Valahia, țara ei. Are un caracter cu totul neobișnuit pentru acele vremuri și, deși nu îmi aduc aminte prea bine, cred că pot remarca o maturizare a ei față de volumul anterior.
Pe cealaltă parte îi avem pe Radu și pe Mehmed, cei doi bărbați care au rămas în Imperiul otoman, Mehmed fiind conducătorul și Radu fiind loial sultanului. Deși la un moment dat căile celor doi se despart sub dorința arzătoare a lui Mehmed de a cuceri Constantinopolul, cei doi vor fi legați inseparabil de un lanț invizibil de-a lungul acestei călătorii.
FInalul romanului este unul deschis, ceea ce sugerează o continuare pe care sunt nerăbdătoare să o citesc. Cred că încă se mai poate scrie ceva surprinzător, povestea se poate continua în atât de multe feluri încât sunt foarte curioasă să văd ce cale va alege autoarea.
Deși acest volum nu mi-a plăcut atât de mult încât să îi dau mai mult de 3 steluțe, cred că volumul trei promite mult mai multe.
Recomand cu drag acest roman în special iubitorilor de history fiction/ficțiune istorică. Chiar dacă pare că această recenzie este una negativă, am vrut doar să explic ce nu a mers la mine. Sunt sigură că multor altor persoane le va plăcea Acum mă înalț, mai ales dacă au adorat Și mă întunec.
Cartea mi-a fost oferită spre recenzare de Leda Edge și o puteți achiziționa de aici: LINK.