Admiterea la facultate și cum am trecut eu prin ea

Admiterea, mai exact examenele de admitere, ar fi trebuit să mă înspăimânte, să mă facă să tremur ușor, să îmi transpire palmele și să îmi dea impresia că voi muri în următoarele 3 ore. Cel puțin așa mi s-a întâmplat la simulările de la BAC, la examenele propriu-zise de BAC nu a fost chiar așa. Și nici la examenele de admitere nu a fost așa, ceea ce m-a derutat într-o mare măsură. 

Ca să expun clar, am dat admitere la toate specializările de la facultatea de jurnalism din cadrul Universității din București, adică la Comunicare și relații publice, la Jurnalism și la Publicitate.

Luni am avut primul examen, cel la CRP. Cu o zi înainte, mă întorsesem în București, după 4 zile petrecute la mare, în care am încercat cât de cât să învăț, adică să fac exerciții pentru că nu aveam ceva de invățat exact. Am făcut variantele de anul trecut, dar nu am găsit și altceva care să cred că m-ar ajuta. Și cu toate acestea, în ziua de dinainte de examen, parcă nu aveam nicio grijă. Mi se părea că ziua de mâine nu există și tot ce conta în acel moment era ce voi face în clipa imediat următoare.

Dimineață m-am trezit ca în oricare altă zi, fără emoții, doar cu gândul să ajung la timp. Locația era una diferită față de cea unde m-am înscris. Era la facultatea de drept, iar google maps nu găsea o rută validă cu autobuze care să ajungă acolo. După câteva căutări, am găsit noi o rută cumva, dar trebuia să mergem pe jos o bucată bună. Oricum, am ajuns în timp, am găsit ușor sala și, de asemenea, baia. Apoi am așteptat în fața intrării sălii până ce a venit un profesor să ne strige pe nume ca să intrăm.

Din nou, eu nu aveam nicio grijă în afara celei de a ști unde trebuie să mă așez. Am primit foaia de examen, apoi ciorna, am completat antetul și apoi am așteptat să vină subiectele. Între timp am conversat cu o fată pe care o întâlnisem la înscriere. Au venit și subiectele, m-am uitat peste ele, le-am rezolvat și am ieșit. Asta a fost.

Am mers apoi la Cărturești Verona, pentru că de ce nu? Știu că nu pare, dar când am ieșit in librărie deja se făcuse seara, Bucureștiul îți mănâncă foarte mult timp. Am mers la AFI ca să mâncăm, întrucât era în drum spre hotel.

A doua zi, am avut examen la jurnalism. Totul a decurs exact la fel, numai că după amiază am mers la Seneca Anticafe ca să mă adun și să scriu un tag.  A treia zi am avut și ultimul examen, cel  la publicitate. Trasă la indigo cu celelalte.

Un truc pe care l-am folosit a fost să scriu din experiența personală. La două dintre cele trei examene, la partea de narațiune, am scris povești adaptate, dar având la bază întâmplări prin care am trecut. Doar cea de la jurnalism am inventat-o pe loc, întrucât nu aveam cum să aplic ceva ce știam. Mi se ceruse să continui o povestire care începea cu următoarele elemente: sunt într-un autobuz care se oprește brusc, plouă abundent, iar pasajul din față este inundat, mă sună o colegă, jurnalistă la un radio național și mă roagă să îi povestesc ce se întâmplă, ea a sunat la fix deoarece în acel moment tocmai se întâmplă… Nu am mai întâlnit vreo situație asemenătoare, astfel că a trebuit să gândesc pe loc.

După ce am dat și ultimul examen, am plecat înapoi la mare, unde am mai stat o noapte. Nu prea am făcut multe, am ajuns pe la 8 seara și nu mai aveai timp sa mai faci ceva în afară să mănânci. Apoi, a doua zi, am plecat acasă.

Admiterile, cel puțin la facultatea de jurnalism, nu mi s-au părut un motiv de stres, probabil pentru că mai aveam și plasa de siguranță reprezentată de facultatea româno-americană (RAU). Dacă nu intram la jurnalism, aveam mari șanse să intru la marketing la RAU.

Oricum, notele au venit. La CRP nu mă așteptam să fiu așa de jos în clasament, am fost locul 100 de la eligibili pentru taxa și sunt numai 80 de locuri la taxa. La jurnalism am fost locul 30 la taxa, din 80, iar la publicitate, locul 28 din 50. Prima mea opțiune a fost publicitatea și chiar mă bucur că am intrat la ea.

De acum am de gând să îmi confirm locul, mă pornesc chiar în seara asta spre București, mâine dimineață să pot ajunge la facultate. Chiar mă bucur că am intrat, astăzi am făcut niște cercetări și am descoperit ce locuri de muncă pot avea după ce termin facultatea și chiar sunt joburi la care visam de ceva timp 🙂

Plănuiam ca acest story time să fie scurt, dar se pare că nu mă pot limita într-un număr mic de cuvinte. Poate și din această cauză m-am gândit să dau la jurnalism, unul dintre lucrurile pe care le fac cel mai bine este să scriu.