M-am înscris acum ceva timp pe o listă pentru a primi pentru recenzare cea mai nouă carte a Cristinei Boncea. Și am fost nespus de fericită când m-a contactat Cristina și mi-a trimis pdf-ul cărții. Titlul suna incitant și chiar m-a făcut curioasă, iar după ultimul volum din seria Octopussy (una dintre cele mai profunde cărți pe care le-am citit, motiv și pentru care nu am reușit să îi fac o recenzie), știam că va fi o carte cu adevărat strașnică.
TITLU: Mi-ai promis că vom muri împreună
AUTOR: Cristina Boncea
NR. PAGINI: 218
ANUL PUBLICĂRII: 2018
RATING: ❤ ❤ ❤ ❤ ❤
Și nu m-am înșelat deloc. Încă din primele pagini ale romanului am fost întâmpinată de o atmosferă cum rar întâlnești. În primul capitol întrăm în psihicul tumultos al personajului principal, dominat de depresie, anxietate și confuzie împise până la limite de gestul persoanei iubite. Sonia este o fată care își obține fericirea prin rănirea celorlalți, doar prin fluxul de adrenalină cauzat de diferite acțiuni, fiind modul ei de a ști să se lupte cu demonii interiori ce îi cauzează o durere atroce și cu întunericul din ființa ei. Starea ei devine și mai gravă atunci când iubirea vieții ei, Fabian, alege să se sinucidă.
Din al doilea capitol ne este introdusă Mona, psihologul Soniei și, deși nu ar recunoaște-o în veci, unul dintre oamenii care contează cel mai mult în viața ei. Mona este o ființă rațională care a văzut multe la viața ei, dar nici un pacient de dinainte nu se poate compara cu Sonia, ea are un psihic foarte complex și greu de înțeles. Mona chiar a crezut că aproape a reușit să o vindece pe Sonia, dar după gestul necugetat al lui Fabian, Mona își dă seama că nu își cunoaște atât de bine pacienta și că aceasta chiar s-a jucat cu mintea ei.
Dar Mona nu este pasivă în privința morții lui, ba chiar are coșmaruri și nu își poate găsi liniștea. Toate acestea o determină să accepte să fie părtașă la planul nebunesc al Soniei de a dezgropa trecutul, de a descoperi cine a fost cu adevarat Fabian și ce l-a împins să ia decizia finală. Ea se va deghiza și va încălca multe reguli ale meseriei sale, doar pentru a-și ajuta pacienta și pentru a-și liniști conștiința.
Deși începutul pare unul solicitant, în care simți că trebuie să citești cu atenție fiecare cuvânt, fiecare frază, fiecare paragraf, parcă să nu pierzi vreun gând al Soniei, după câteva capitole, romanul devine unul fluid, în care frazele și cuvintele devin mai ușor de digerat, numind acțiuni și evenimente, nu numai sentimente și emoții greu de deslușit.
Într-adevăr, nu este o carte ușor de citit, trebuie să o abordezi cu mintea deschisă, să nu începi să o învinovățești pe Sonia încă din primele rânduri, pentru că ea este, chiar dacă inconștient, doar o victimă, poate cu o parte din vină, dar asta depinde de cât de subiectiv ești. Și nu este nici o carte pe care să o citești cu dorința de a te relaxa deoarece te va implica emoțional 100%. Te vei trezi dimineață cu gândul la Sonia și la ceea ce poate însemna gestul lui Fabian, unul venit din senin, fără o explicație plauzibilă.
Eu recomand cu tot dragul cartea, cred că merită citită de cei cărora le plac romanele care se axează pe partea psihologică a omului. Îți va deschide mintea față de anumite lucruri pe care tindem să le ignorăm. Și, deși ai crede că nu e o carte bună pentru vacanță, eu am terminat-o cât am fost la mare. Nu e neapărat să te relaxezi în vacanță, eu prefer să mă implic emoțional într-o carte 🙂
Mai multe despre roman și cum îl puteți achiziționa găsiți aici: GoodReads, Facebook.