Deși mulți m-au sfătuit să nu scriu despre asta pentru că unii tocmai au trecut de acest pas, iar alții au luat deja vacanță și nu mai vor să audă de nimic legat de școală, am hotărât să scriu despre experiența mea în ceea ce privește BAC-ul. 

Bacalaureatul a fost, încă din clasa a IX-a, un „bau bau” al meu. În una dintre primele ore de română, profesoara ne-a spus clar: „BAC-ul începe azi”. Și așa a fost. Încă de pe atunci am început să învățăm de parcă urma să îl dăm a doua zi. Desigur, profesoara era cea care se comporta astfel, explicând opere, dându-ne eseuri pe care trebuia să le învățăm și desigur, oferind note mici la nevoie, când ne pierdeam „calea cea bună”. Dar noi, elevii, nu am fost așa. Eu inițial nu am știut cum trebuia să învăț. Una dintre primele note luate la română a fost pe ascultarea la care am povestit în mare ce am discutat la clasă. După ceva timp am înțeles că eu trebuia să fi învățat notițele de la clasă, să le memorez, dar eu am vorbit doar din memorie. Norocul meu, am luat un 8. Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, a doua oară am luat un frumos 3, doar pentru că eu nu înțelesesem poezia pe care ne-o explicase.

Oricum, am trecut peste trei ani chinuitori, în care ura mea pentru memorarea mot a mot creștea. Am reușit să mă mențin bine pe parcursul acestor ani, cu o medie de 7,50 la română. La celelalte obiecte am făcut treabă mai bună, dar româna era problema numărul 1.

Am ajuns și în clasa a XII-a, unde am continuat să mă comport la fel. Am învățat doar cât să iau în majoritatea cazurilor note mulțumitoare. Numai că anul ăsta trebuia să trag puțin mai tare, știam că urma BAC-ul, trebuia să mă pregătesc. Dar, oricât de mult îmi spuneam asta, continuam să nu fac nicio schimbare în comportamentul meu, ba chiar să învăț mai puțin și să ies mai mult afară și după ore. În ultimele săptămâni, aproape că nu exista nicio zi în care să nu ies în oraș după ore. Deci nu am fost niciodată tipul de elev care să învețe frecvent și bine. Făceam doar ce puteam să mă țin la suprafață.

Și m-am trezit că am avut festivitatea de absolvire, că a trecut și banchetul și eu mai aveam doar 4 săptămâni până la BAC. Nu pot spune că am intrat în panică. Adică, da, mă stresam și mă gândeam ce o să fac eu la examene, cum o să mă descurc, la simulări luasem note la limită (în jur de 5 și ceva la română, 6 și ceva la matematică, dar la biologie luasem 9). Dar nici asta nu m-a motivat îndeajuns încât să mă apuc de învățat. Nu mă înțelegeți greșit, uram din tot sufletul să învăț și aveam un sentiment atât de nașpa când mă apucam să învăț încât de multe ori mă opream înainte să încep cu adevărat.

Și am continuat așa o vreme. Când mai aveam 3 săptămâni, ieșeam prin oraș să învăț, acasa îmi era imposibil. Dacă stăteam acasă, îmi spuneam că mă voi apuca, dar niciodată nu o făceam. Astfel că am fost la bibliotecă, apoi la un bar, unde m-am mai întors de câteva ori, și am învățat câteva eseuri, mai mult trase de păr. Româna mă interesa cel mai tare, cu matematica mă descurcam, în ciuda notei de la simulare, am avut medii de 9 și 10 la matematică, iar la biologie știam că nu trebuia decât să fac o scurtă recapitulare.

Am continuat să învăț așa, iar, după două săptămâni, am reușit să învăț/citesc doar vreo 5 eseuri. Mai aveam doar o săptămână și eu nu am aveam nicio treabă cu nimic.

Cred că a fost soarta cea care m-a salvat. Într-o sămbătă, mai exact cu o săptămână înainte de examene, mama a fost vizitată de fina ei. Nu prea ținea legătura cu ea, dar s-au întâlnit și am fost și eu de față. Iar cum povesteau ele două, am auzit-o pe femeia cu pricina cum spune despre ce a făcut ea, cum a intrat la medicină deși se apucase doar cu două săptămâni înainte de admitere să învețe. Dar fina nu mi-a lăsat cea mai bună impresie.

Și mi-a trecut prin cap: dacă ea a putut face asta, eu de ce nu aș putea să mă apuc să învăț pentru BAC cu o săptămână înainte și să îl iau cu notă mare?

Și am început acest plan total nebunesc. Duminică mi-am făcut un plan de bătaie. Urma să învăț câte 5 eseuri, să revizuiesc câte două caiete de matematică și câte două subiecte la biologie. În fiecare zi.

De luni am început. A fost foarte greu la început. Am atins punctul ăla în care mi se acrește de tot de învățat și am trecut de el. Am continuat. Am vorbit cu mama și am întrebat-o dacă ar vrea să mă motiveze puțin mai mult. Am întrebat-o dacă nu poate și vrea să îmi cumpere un laptop pe care mi-l doream dacă luam peste 9 la media la BAC. A fost de acord chiar și după ce i-am trimis link-ul unui MacBook Pro de vreo 7.000 de lei. Deci aveam o motivație foarte solidă.

Am continuat să învăț. Mă trezeam la 7, iar la 9 începeam. La ora 13 aveam pauza de masă până la 14. Apoi de la 18 până la 19 pentru cină. În rest învățam în sesiuni de 30 sau 60 de minute cu 10 minute pauză între ele.

Am descoperit multe metode de motivare. Citate motivaționale, citate care îți spun să te dai jos din pat și doar să începi (ceea ce creierul meu chiar ascultă, din nu știu ce motiv), to do list-uri, poze cu laptopul pe care mi-l doream, vloguri cu oameni care studiază la universități de top din afară, chiar și live-uri cu oameni care învață în timp real (doar căutați study with me pe YouTube la live-uri și veți înțelege ce spun). Le-am încercat pe toate. Eram presată de timp și de o cantitate considerabilă de material.

În vinerea de dinaintea examenelor, creierul meu s-a răzbunat și am avut un atac de panică foarte aiurea. Probabil din cauza cantității foarte mare de informații introduse într-un timp foarte scurt. Dar am continuat să învăț pentru că deja muncisem atât de mult încât nu voiam să o scrântesc pe final. Cei drept, am lăsat-o doar puțin mai ușor.

E adevărat, nu am învățat totul la perfecție, am învățat ceea ce majoritatea credea că se va da, iar restul știam să scriu, dar nu exact cum era în eseuri. La matematică m-am străduit cât am putut, dar chiar nu am idee cum ar trebui să învăț la acest obiect, nici acum nu știu. Iar la biologie am fost 90% sigură pe ceea ce știu, știam doar că am omis 1-2 capitole nu chiar foarte importante.

Și m-am dus și am dat examenele. Și au fost cu mult mai ușoare decât ceea ce îmi conturasem în cap și decât ceea ce ne conturaseră profesorii în cap. Ne spuneau că nu o să luăm BAC-ul și am făcut greșeala să îi cred.

Notele au venit și am avut o surpriză foarte plăcută: 9,2 la română, 8,55 la matematica (neatenția a fost de vină aici) și 9,3 la biologie. Media a fost 9,01. Mama s-a ținut de cuvânt, dar eu mi-am schimbat puțin cerința. Am reanalizat situația și am optat pentru un laptop mai ieftin, un MacBook Air, dar voiam și un iPad Pro. Cât am căutat pe internet chestii motivaționale, am găsit și poze cu notițe luate pe iPad și mi s-a părut o idee foarte ingenioasă să înlocuiesc foaia și pixul. În plus, e mult mai ușor să îmi organizez notițele și nu trebuie să car foarte mult cu mine.

În final, totul a ieșit de 100 de ori mai bine decât am crezut că va fi.

Sfatul meu: nu te lăsa cuprins de frica BAC-ului, nu e chiar așa de înfricoșător pe cât spune lumea. Ideea e să crezi că poți să îl iei și chiar cu notă mulțumitoare și apoi chiar să muncești pentru asta. Am aflat pe propria piele că nu e imposibil.