Magonia de Maria Dahvana Headley (Magonia #1)

Cum mi se întâmplă foarte des în ultima vreme, trebuia să citesc această carte acum mult mult timp în urmă. Și m-am apucat de ea pe la începutul lui iunie, dar de abia acum am terminat-o. Au intervenit atât de multe! Au fost o grămadă de examene, BAC-ul, școala de șoferi și atestatul pentru informatică. Și nu mai reușeam să termin. Ieri am dat ultimul examen la BAC și am zis să mă răsfăț azi și să termin cele 70 de pagini care mi-au mai rămas din Magonia.  

TITLU: Magonia
AUTOR: Maria Dahvana Headley
EDITURĂ: Leda Edge
NR. PAGINI: 304
ANUL PUBLICĂRII: 2016
SERIE: Magonia
RATING: ❤ ❤ ❤

Dar, să fiu sinceră, mă așteptam la cu totul altceva de la Magonia. A fost o carte oarecum mediocră din punctul meu de vedere. Pur și simplu nu m-am putut conecta cu ea.

Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

În primul rând, nu mă așteptam ca timpul petrecut pe pământ să fie așa de mare. Mă gândeam că va fi mai mult în expozitiune și în intrigă deja să intrăm în această lume magică. Dar nu, până aproape de jumătatea cărții am urmărit întâmplările Azei pe pământ. Iar această așteptare îndelungată, deși a avut rolul de a expune o legătură între lumea de pe pământ și Magonia, mie mi s-a părut de prisos.

Apoi, eu nu sunt un fan al păsărilor. Adică deloc. Iar Magonia este o lume fantastică, printre nori, deasupra pământului și plină de diferite păsări și oameni-păsări. Magonienii nu pot respira în atmosfera pământului, astfel se explică boala Azei. Dar lucrurile dubioase de abia acum încep.

Nu vreau să spun prea multe. Dacă îți plac păsările eu cred că povestea te va prinde.

Dar un alt factor care m-a făcut să văd cartea într-o lumină mai puțin bună este exprimarea. E puțin prea dramatizată pentru gustul meu și sunt unele locuri în care toate acțiunile o pun pe Aza într-o lumină proastă și m-au facut să pun un semn de întrebare în ceea ce privește inteligența celui care a scris.

Știu că sună foarte dur, dar chiar simt că nu aș putea omite așa ceva. Ideea este foarte interesantă, eu am crezut că va fi în alt mod expusă. Dar nu pot să neg că m-am relaxat citind-o.

Recomand cartea în special iubitorilor de păsări, fanilor fantasy, iar dacă ai între 10-15 ani, cred că îți va plăcea și mai mult! 🙂

Cartea mi-a fost oferită spre recenzare de Leda Edge și o puteți achiziționa de aici: LINK.