Când am aflat de această carte, am fost oarecum încântată. Fantasy cu un iz de basm, ce nu ți-ar putea plăcea la ea? Problema e că eu am răspunsul la această întrebare. Și chiar îmi pare rău că nu a fost ceea ce mă așteptam, dar uneori mai există și dezamăgiri.
TITLU: Căderea împărățiilor
AUTOR: Stachecian
EDITURĂ: Smart Publishing
NR. PAGINI: 450
ANUL PUBLICĂRII: 2017
RATING: ❤ ❤
Înainte de toate, vreau să vă spun că nu am reușit să termin cartea, mai exact nici nu am trecut de pagina 80. Și chiar am încercat, dar mă iubesc prea mult ca să mă chinui. Este o carte destul de groasă, cu un număr impresionant de pagini, și un scris relativ mărunt.
Mi-a plăcut foarte mult ideea. Am cam înțeles despre ce este informându-mă de pe site-ul cărții (apa-vie-carte.ro) și chiar mi s-a părut foarte interesantă. Fiind un fantasy, chiar am crezut că îmi va plăcea, iar, fiind un basm, mă gândeam că va readuce aerul copilăriei.
Dar, pur și simplu, nu a fost să fie. Din mai multe motive.
Stilul de scriere mi s-a părut destul de greu. Îmi aduce aminte de Petre Ispirescu, dar nu am fost niciodată o fană a scrierilor sale. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu modul în care sunt formulate propozițiile și uneori chiar greu să înțeleg ce dorea să spună.
Nu am ajuns încă la desfășurarea acțiunii (sau poate am ajuns, dar nu am sesizat eu), ceea ce înseamnă că este un incipit cam lungit, iar prin definiție incipitul nu este nicidecum ceva prea interesant. Partea aceasta e doar pentru a pune o bază a lumii în care se petrece acțiunea. Dar m-am plictisit până ce să ajung la ceva acțiune.
Prima pagină, poate primele două pagini, mi s-a părut partea cea mai bună din cât am citit. Pot spune că a fost dragoste la prima pagină, dar de pe la a cincea, chiar nu am mai reușit să mă mai concentrez să descifrez ceea ce se petrece.
Nu pot face o recenzie obiectivă, întrucât nici nu am reușit să termin cartea. E posibil să mă fi oprit din citit chiar înainte să se întâmple ceva foarte interesant, dar chiar nu am mai reușit să mă fac măcar să mai iau în mână acea carte.
Am întâlnit multe scene care am impresia (deși nu am de unde să știu sigur) că nu au niciun sens pentru acțiunea ce se va petrece în roman, fiind doar niște scene în plus. Probabil sunt pentru înțelegerea lumii în care se petrece acțiunea, dar pe mine nu m-au prins suficient.
Poate dacă îți plac basmele și genul fantasy, această carte îți va părea o lectură cu adevărat interesantă. Pentru mine, pur și simplu, nu a mers. Nu judec autorul, el a scris cum a simțit, doar cred că acest roman nu este pentru mine.
Cartea mi-a fost oferită spre recenzare de autor și o puteți achiziționa de aici: LINK.