Confess de Colleen Hoover

Cine mă cunoaște știe că nu sunt fana cărților romance. Merge dacă mixez cu fantasy, SF ori YA. Dar simplu, doar romance, nu mă atrage. Însă, uite-mă aici scriind o recenzie la o carte de dragoste, deoarece am citit una și chiar mi-a plăcut. 🙂 

TITLU: Confess
AUTOR: Colleen Hoover
EDITURĂ: Epica
NR. PAGINI: 316
ANUL PUBLICĂRII: 2017
RATING: ❤ ❤ ❤ ❤ 

Să fiu complet sinceră, începutul mi s-a părut similar cu cel al cărților de pe Wattpad. Și asta nu mi-a plăcut. Cărțile de pe Wattpad, majoritatea, nu sunt bine scrise, se intră prea repede în subiect și au un limbaj parcă stânjenit sau prea arogant, ori prea dramatic. Iar creierul meu, înregistrând o intrare în acțiune de acest fel, pur și simplu voia să iasă. Nu reușeam să citesc două pagini că mintea mea își propulsa atenția pe cu totul altceva decât pe carte. Deci pot spune că a fost un început greu.

Lucrurile s-au mai ameliorat după vreo 10-20 de pagini, când acțiunea începe să nu pară chiar așa de dramatică. Deși coincidențele care par a fi mâna destinului sunt la ordinea zilei, acțiunea nu pare forțată, ci parcă și-ar da în sfârșit drumul.

După ce am trecut de paginile 50-60 deja acțiunea s-a schimbat și a început să mă prindă, chiar să mă facă să îmi fie greu să las carte din mână uneori.

IUBIREA ESTE SINGURUL ADEVăR

Auburn Reed a pierdut tot ce avea mai de preț. Dar acum, în încercarea de a-și reface viața, știe exact ce are de făcut și e pe deplin conștientă că nu-și poate permite nicio greșeală. Cu toate acestea, nu se așteaptă ca, atunci când pășește într-un atelier de artă din Dallas, în căutarea unui loc de muncă, să fie incredibil de atrasă de Owen Gentry, artistul misterios care deține atelierul.

Auburn dă frâu liber sentimentelor sale, dar află apoi ca Owen ascunde un secret teribil. Trecutul lui pătat amenință să distrugă tot ce Auburn iubește mai mult, și de aceea trebuie să-l îndepărteze pe Owen din viața ei.

Pentru a salva dragostea lor, Owen trebuie sa-și mărturisească secretul. Dar, în acest caz, mărturia lui poate avea consecințe mult mai grave decât însăși fapta.

În stilul ei remarcabil și unic, Colleen Hoover ne poartă printr-o poveste emoționantă despre dragoste adevarată, familie și legături care nu pot fi nicicând destrămate.

E genul de poveste în care fata întâlnește băiatul frumos și vor să fie împreună, dar când află mai multe unul despre celălalt, își dau seama că nu pot fi împreună. Este adevărat că modul în care expune autoarea această poveste, o face să pară mult mai originală și mai interesantă.

Un element care mi s-a părut incredibil de minunat a fost pozele de la mijlocul cărții. Având în vedere că Owen este artist, acesta face tablouri după confesiunile altor oameni. Astfel că romanul are diferite poze cu tablouri, în general alb-negru. Dar la mijlocul cărții găsim o colecție de poze cu aceleași tablouri, dar de această dată, în culori. Mi s-a părut foarte genială ideea.

Accentul cade mai mult pe personaje și pe situația în care se află. Colleen știe să creeze portrete detaliate fără a induce plictiseală. Subliniază trăsături cele ma frumoase, dar nu uită să menționeze și cele mai puțin frumoase. Diferența e că defectele devin calități prin ochii personajelor.

O tehnică ce mi-a plăcut a fost cea a dublei perspective. Romanul este scris atât din perspectiva lui Auburn, cât și cea a lui Owen. Astfel aflăm gândurile ambelor personaje și ne ajută să construim un tablou complet. Dar autoarea se pare că are un as în mânecă, anume că nu dezvăluie toate detaliile. Astfel că până și noi, cititorii, suntem luați prin surprindere de unele personaje pe care credeam că le cunoaștem.

Sfârșitul mi s-a părut puțin cam brusc. Am avut impresia că totul s-a rezolvat atât de repede și de ușor. Cine ar fi crezut că e nevoie doar de un strop de curaj și de hotărâre ca să încheie miile de probleme pe care le au cele două personaje principale.

Dar, în final, mi-a plăcu cartea. E una dintre puținele cărți din genul romance care îmi plac. Personajele, acțiunea și descrierile se îmbină perfect și conduc la realizarea unui roman excepțional, în care Colleen Hoover ne demonstrează talentul ei.

Recomand cu drag această carte. Dacă sunteți fani ai genului romance, atunci aceasta este cartea voastră. Iar dacă nu prea le aveți cu acest gen. nu vă faceți probleme, puteți să îi dați o șansă, s-ar putea să vă surprindă plăcut.

Romanul mi-a fost oferit spre recenzare de Editura Epica și o puteți achiziționa de aici: LINK.

Reclame

2 gânduri despre ”Confess de Colleen Hoover

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.