Gaudeamus 2017: Editura Corint și surprizele sale!

Nu cred că vă dați seama ce rău îmi pare că nu voi putea ajunge la ediția de anul acesta a Târgului Internațional de carte Gaudeamus. Este un eveniment incredibil, care nu trebuie ratat. Sentimentele și oamenii pe care îi întâlnești la târg sunt pur și simplu lucruri magice! Dar gata cu vorbăria, să vă spun ce surprize vă pregătește Editura Corint!  

Editura Corint invită pasionații de lectură, de la mic la mare, la Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură, ediția a XXIV-a.
În perioada 22-26 noiembrie, vă propunem o călătorie magică în lumea lecturii, printre titluri interesante, jucăușe, practice sau captivante, pline de povești năstrușnice sau relatări documentate.
Surpriza acestei ediții constă în reduceri substanțiale! Miercuri și joi, se aplică REDUCERE de 50% pentru ORICE titlu din colecțiile Corint, iar în următoarele zile cărțile au PREȚURI SPECIALEStandul Corint devine locul preferat al copiilor, unde vor avea loc în fiecare dimineață activități pentru cei mici: ateliere de creație, spectacol interactiv de teatru, spectacol de magie, colțul foto pentru copii. În plus, multe dintre titlurile Corint Junior vin la pachet cu SURPRIZE: creioane-vrăjitoare, accesorii, baghete magice, postere.
Adulții sunt așteptați cu noutăți de tot felul, de la cărți de istorie, călătorii, biografii, albume până la volume fascinante, pline de mister și fantezie, destinate adolescenților. În programul de lansări figurează nume cunoscute precum: Gabriel Badea-Păun, Adrian Cioroianu, Filip-Lucian Iorga, Ion M. Ioniță, Lavinia Betea, Marina Almășan, Adrian Fetecău și mulți alții.
Programul evenimentelor de la standul editurii Corint:

 


Miercuri, 22 noiembrie
Ora 11:00   Atelier pentru copii: BASME ȘI POVEȘTI ROMÂNEȘTI de autori consacrați
Ora 16:00   Eveniment: UNEȘTE PUNCT CU PUNCT de Adam Linley
Rezolvăm misterul punctelor împreună și descoperim Kitul de Relaxare Corint!


Joi, 23 noiembrie
Ora 11:00   Atelier pentru copii: CEASUL VRĂJITOARELOR de Sibéal Pounder
Ora 16:00   Lansare de carte și sesiune de autografe: ÎNTOARCEREA REGELUI MIHAI de Danielle
Maillefer
Invitați:   Danielle Maillefer – jurnalist, Georgeta Fili8 – istoric și autoarea prefeței, Filip-Lucian
Iorga – istoric, coordonatorul colecției Istorie cu blazon
La eveniment va participa Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta
Ora 18:30   Lansare de carte și sesiune de autografe: DE LA PALATUL DOMNESC DE PE PODUL MOGOȘOAIEI LA PALATUL REGAL DE PE CALEA VICTORIEI de Gabriel Badea-Păun
Invitați:   Gabriel Badea-Păun – istoric de artă, Adrian Cioroianu – istoric, Georgeta Filitti – istoric, Filip-Lucian Iorga – istoric, coordonatorul colecției Istorie cu blazon


Vineri, 24 noiembrie
Ora 11:00   Atelier de creație pentru copii: DOMNIȘOARA GOTH ȘI FANTOMA ȘORICELULUI de
Chris Riddell
Ora 14:00   Lansare de carte: FIICA LUI STALIN de Rosemary Sullivan
Invitați:   Lavinia Betea – coordonatorul colecției Corint Istorie, Alin Mureșan – director general
IICCMER, Ion M. Ioniță – redactor-șef revista Historia
Ora 16:00   Lansare de carte: ÎNSEMNĂRI INTIME ȘI POLITICE de Adolf Hitler, ediție de François
Delpla
Invitați:   Lavinia Betea – coordonatorul colecției Corint Istorie, Ioan Scurtu – istoric, Florian Bichir – istoric și jurnalist


Sâmbătă, 25 noiembrie
Ora 11:00   Spectacol de magie susținut de Magicianul Verdini: UCENICUL MAGICIANULUI de Ed
Masessa
Ora 12:00   Lansare de carte și sesiune de autografe: CU RICȘA PRIN ORAȘUL VIITORULUI de
Marina Almășan
Invitați:   Marina Almășan – om de televiziune, Alex. Ștefănescu – critic literar, Lucian Avramescu
– poet și jurnalist, Bogdan Stanoevici – actor, George Stanca – poet și jurnalist, Dan Penescu –
director Editura Corint
Ora 14:30   Lansare de carte și sesiune de autografe: TENIS – SPORTUL INVENTAT DE DIAVOL de
Adrian Fetecău
Invitați:   Adrian Fetecău – actor și jurnalist, Horia Tecău – jucător de tenis, Victor Hănescu –
jucător de tenis, Irina Begu – jucătoare de tenis, Sorana Cârstea – jucătoare de tenis
Ora 17:00   Lansare de carte: JURNAL. VOLUM 2 de Ion Rațiu
Invitați:   Nicolae Rațiu, Stejărel Olaru – editor, Marius Oprea – istoric și eseist, Ion M. Ioniță –
redactor-șef revista Historia


Duminică, 26 noiembrie
Ora 11:00   Lansare de carte și sesiune de autografe: INA ȘI ARICIUL PIT: AVENTURI ÎN
APARATUL DE FOTOGRAFIAT AL BUNICULUI de Radu Țuculescu
Ora 13:00   Lansare de carte și sesiune de autografe: ȚÂNȚARU’ de Daniel Iancu
Invitați:   Daniel Iancu – scriitor și cântăreț de folk, Ileana Vulpescu – autoarea prefeței, Bedros
Horasangian – scriitor și eseist, Georgeta Resteman – scriitoare