milk and honey de Rupi Kaur

Sincer, de mult timp doream să îmi cumpăr această carte. Am văzut recenzia pe care i-a făcut-o Daniel pe YT și am spus că trebuie neapărat să o iau. Cum nu obișnuiesc să dau comandă pe internet de cărți în engleză, nu am comandat-o. Iubesc să iau cărțile direct din librărie. Iar cum necum, soarta mi-a surâs și în timp ce căutam o carte în Waterstones din Brighton, am dat peste ea. Și normal că am luat-o 🙂 

Titlu: milk and honey
Autor: Rupi Kaur
Editură: andrews mcmeel
Nr. pagini: 204
Anul publicării: 2015
Rating: ❤ ❤ ❤ ❤ ❤ 

Probabil că deja știți că e un volum de poezii. Este un volum de poezii care trec prin tine și te lasă schimbat. E pur și simplu o operă de artă.

Nu am multe de zis la adresa cărții, doar cât de mult îmi place. Mie mi s-a potrivit perfect și am simțit cum mă unge pe inimă, e exact ca mierea, dulce dar făcută cu multă trudă.

Trece prin patru etape: suferința, iubirea, despărțirea și vindecarea. Fiecare etapă o vei simți cu totul altfel. Poeziile nu sunt alambicate, nu sunt muncite, par cântate. Par că vin din străfundul inimii, dorind să iasă la suprafață. În poezii scurte, uneori de doar câteva cuvinte, Rupi Kaur transmite sute de emoții pe care fiecare om cred că le interpretează diferit.

Efectiv simți sufletul ei atunci când citești poeziile, te conectezi cu ea mult mai adânc decât te-ai conectat vreodată cu cineva. Eu cel puțin asta am simțit,

Poate toate aceste gândurile le am pentru că am citit cartea la momentul potrivit. Am citit-o când eram într-un autobuz, blocată în trafic și cu o grămadă de oameni în jurul meu, care vorbeau diferite limbi, de la italiană până la spaniolă. A fost o perioadă foarte fericită pentru mine, cât a durat tabăra, două săptămâni, iar cartea m-a învățat cum să reușesc să trec peste perioada grea când mă voi întoarce acasă și îmi va fi foarte dor de experiențele trăite. Poate a fost și locul unde să înțeleg poeziile.

Acum, nu aș vrea să le recitesc deoarece vreau să rămân cu prima impresie pe care mi-am făcut-o. Nu cred că s-ar potrivi cu atmosfera în care trăiesc, poeziile acestea nu reflectă sentimentele unui om ce locuiește în România, preocupat de ceea ce va pune mâine în gură. Aici avem sentimente la un nivel spiritual mai înalt, unul la care ajungem cu greu și care este asemenea unei galaxii.

Recomand volumul  oricărui crede că ar putea rezona cu el. Merită pentru unii, pentru alții doar pierdere de timp. Dacă crezi că ți-ar plăcea, nu ezita să o citești 🙂