Wrap Up June

În luna iunie am citit în total 7 cărți și sunt chiar foarte mândră de mine. Mă gândeam că nu voi avea timp să citesc mai mult de 4, dar se pare că eu chiar am fost pusă pe citit 🙂 

În prima parte a lunii am citit două cărți de la Leda Edge: Trei coroane întunecate de Kendare Blake și Întoarcerea (Seria Titanii #1) de Jennifer L. Armentrout. Au fost lecturi interesante, iar recenziile lor le găsiți dând click pe titlul fiecărei cărți.

După cele două, am citit Fata cea bună de Mary Kubica apărută la Editura Herg Benet. A fost un thriller foarte mișto pe care îl recomand cu mult drag. Se concentrează mai mult pe partea psihologică a personajelor, un element care mi-a plăcut mult. Recenzia ei o puteți citi aici: RECENZIE.

Imediat cum am primit-o de la Editura Gama, am început să citesc Cum să trăiești veșnic de Sally Nicholls. Este o carte emoționantă a cărei recenzii o puteți găsi aici: RECENZIE.

În luna iunie am reușit să citesc și una dintre cele două cărți primite de la Libris.ro, și anume Liniște, vă rog… de Seneca. Este filosofie și te învață cum să îți găsești liniștea și tihna. Recenzia ei o puteți găsi aici: RECENZIE.

Următoarea carte pe care am citit-o a fost un roman pe care mi-l doream foarte mult, de la Storia Books: O fată din bucăți de Kathleen Glasgow. A fost o lectură incredibilă, plină de lacrimi. recenzia ei este aici: RECENZIE.

Ultima carte pe care am reușit să o lecturez în luna iunie a fost Harry Potter și piatra filozofală de J. K. Rowling. Dacă vrei să știi ce gândesc despre ea, citește recenzia ei aici: RECENZIE.

Acestea au fost lecturile mele din luna iunie. Voi ce cărți ați reușit să citiți?