Harry Potter și piatra filozofală de J. K. Rowling (Harry Potter #1)

Nu știu cum aș putea să îi fac o recenzie acestei serii, e aproape imposibil. Dar cred că această recenzie se va asemăna mai mult cu o povestioară în care vă voi spune ce am simțit când am citit a treia oară (cred) Harry Potter și piatra filozofală. 

Oh, Doamne! Cât de mult îmi poate place cartea asta! E pur și simplu minunată!

Prima dată când am citit cartea asta a fost cred că prin clasa a V-a ori clasa a VI-a. Știu doar că nu mi-a plăcut de la început. Am citit prima carte de abia după ce am văzut filmul. E o poveste lungă (sau nu chiar), așa că de ce nu v-aș povesti?

Totul a început când profesoara mea de română ne-a pus să citim Harry Potter, primele trei cărți parcă. Auzisem de Harry Potter de la tata, el îmi zisese că văzuse un film sau ceva de genul, așa că mă gândeam că nu îmi va plăcea, dacă tatei i-a plăcut. Am căutat cărțile, atunci parcă erau numai cele de la Egmont. Oricum, am găsit volumul 2 și 3. M-am apucat să citesc cel de-al doilea volum, dar ce să vezi, nu îmi plăcea de loc, rămăsesem cu impresia că nu îmi va plăcea, nu mă puteam bucura. Și așa era o perioadă în care nu citeam aproape nimic, nu aveam acea dragoste de lectură.

Așa că m-am gândit să mă uit la film. L-am rugat pe tata și mi-a dat primul film, l-am pus frumos pe televizor și m-am uitat. A fost primul film care nu era animație și care mi-a plăcut.

Știind deja ce s-a întâmplat în primul volum, am început să îl citesc pe cel de-al doilea. Mai târziu, am primit primul volum cadou și l-am citit în mai puțin de trei zile, asta era rapid la acea vreme.

Și iată-mă din nou, citind aceeași carte pentru a treia oară. Și încă nu m-am plictisit. Am citit-o cu o plăcere care îmi este greu să o descriu. Mi-am luat-o pe Hedwing din pluș, pijamalele cu Harry Potter, căciula de la Hogwarts și bagheta magică și m-am pus în pat entuziasmată. În vreo două-trei zile am terminat-o. Am citit-o încet, să o pot savura. Au fost atâtea momente și faze care mi le-am reamintit.

Nu am mai recitit de mult seria, deja începusem să uit unele părți. Îmi aminteam începutul, acea parte în care unchiul Vernon merge la serviciu și se întâlnește cu mulți omuleți ciudați cu pelerine fistichii, dar nu știam din ce carte este… Acum mi-am amintit :))

Și sunt atâtea și atâtea amintiri. Prima dată când vede Harry Aleea Diagon, mi-am amintit și eu cum m-am plimbat pe aceeași alee în februarie în Warner Bros Tour: The Making of Harry Potter. A fost magic, am retrăit o mulțime de amintiri și am citit foarte încet, bucurându-mă de fiecare cuvânt.

Știu că se poate să fie cea mai mare dezamăgire pentru adevărații fani, dar eu nu mi-am reamintit niciodată faimoasa replică: „Always”. Nu am sesizat-o prima dată când am citit-o și nici nu am mai apucat să recitesc Harry Potter și prințul semipur .

Nu știu ce aș putea să vă mai spun, în afară de faptul că vă recomand cu toată inima întreaga serie. Pentru volumul doi, probabil voi avea o recenzie mai clasică deoarece plănuiesc să citesc ediția ilustrată, în engleză, cu autograful ilustratorului.

De ce m-am apucat să o recitesc din nou? Cum am anunțat și pe pagina de Facebook a blogului, cei de la Pottermore organizează un club de carte în care vom reciti împreună cărțile (câte o carte pe săptămână) și ne vom împărtăși opiniile cu privire la anumite subiecte. Și am zis că e ocazia perfectă, oricum voiam să recitesc întreaga serie vara asta, dar știți cum e, totdeauna am altceva ce trebuie citit și zic că nu am timp și ajung să nu mai citesc. Cred că s-a organizat acest club deoarece Harry Potter serbează 20 de ani de la lansarea primei cărți, o ocazie perfectă să mă bucur de un maraton de cărți 🙂

Reclame