O fată din bucăți de Kathleen Glasgow

Romanul ăsta m-a lăsat fără glas. Efectiv nu pot să gândesc nimic, e un mind-blowing total! E… nici nu mai am cuvinte… Of, unde mi s-au dus cuvintele? 

După câteva zile în care am încercat să îmi limpezesc gândurile, acum sunt gata să vorbesc despre acest roman și să vă explic de ce trebuie să îl citiți.

O fată din bucăți e genul de carte care îți rămâne mult timp în minte și la care te vei raporta mult mult timp. E un carusel întunecat al realității care te va face să te gândești și la partea mai puțin frumoasă a vieții. Este un reminder că viața nu este așa cum o vedem noi, că există și o latură întunecată a ei, chiar dacă noi nu avem de-a face cu ea. Mai rău e atunci când chiar știm care e parte urâtă…

Charlotte Davis este făcută bucăți. La doar 17 ani, a pierdut mai mult decât au pierdut alții în toată viața lor, dar a învățat să uite. Cioburile dintr-un borcan spart fac tăieturi adânci, iar durerea fizică anihilează suferința sufletească până când nu mai rămâne decât liniște. Nu trebuie să se mai gândească nici la tatăl ei, nici la râul în care a pierit acesta. Nu mai este nevoie să-și amintească de prietena ei, care a dispărut pentru totdeauna. Nu-i mai vine în minte mama ei, care nu mai are ce să-i ofere.

Cu fiecare cicatrice nouă, inima lui Charlie devine tot mai puternică, dar doare în continuare. Doare îndeajuns de tare cât să nu-i mai pese de nimic, ceea ce este necesar câteodată, ca să poți ieși din întuneric.

Nu puteam să fac un rezumat mai bun. Îmi place că nu oferă foarte multe detalii, numai atât cât să îți trezească interesul și să te întrebi despre ce ar putea fi vorba.

Charlie este numai bucăți, astfel că ea se taie pentru a putea înlătura durerea din interiorul ei. Într-o zi totul a fost însă prea mult și și-a dorit ca să se termine. Însă se trezește într-un spital și mai târziu își dă seama că a ajuns la un centru unde sunt fete ca ea.

„Nu sunt nici pe departe completă. Nu știu unde sunt toate piesele care mă alcătuiesc, nu știu cum să le îmbin între ele, cum să le fac să se lipească. Nici măcar nu știu dacă pot.”

Carte se structurează pe trei părți. În prima parte, Charlie este la acel centru. În a doua parte, ea iese din centru și încearcă să se pună pe picioare. Iar în a treia parte, se întoarce cineva care se credea că o urăște pe Charlie, astfel că lucrurile devin ciudate.

Știu că tot ce scriu are un grad ridicat de ambiguitate, dar nu cred că e nevoie să dau mai multe detalii. Cu cât descoperiți mai mult în timp ce citiți cu atât va avea mai mult impact asupra voastră.

„Louisa a scris: Fiecare desfigurare de pe pielea mea e un cântec. Lipește-ți gura de mine. O să poți auzi o groază de cântece.”

Romanul abordează teme puțin apărute în cărți (deși primăvara și vara asta se pare că devin la modă, cred): sinuciderea, self-harm, dependența de droguri, de alcool etc. Deși par greu de abordat, Kathleen o face cu mare ușurință.

Cartea ilustrează cât de greu este să renunți la vechile obiceiuri, să scapi de dependențe care îți distrug viața și te fac singur. Este despre schimbare, despre alegeri și te învață că destinul îți stă în propriile mâini, alegerea e numai a ta.

„Blue zicea că trebuie să alegem singure cine vrem să fim, nu să permitem împrejurărilor să ne aleagă.”

Este un roman sfâșietor, care te aduce la disperare și care te va face să te întrebi în câte belele poate intra un om. La prima vedere, crezi că va fi o carte ușoară, dar nu e. În doar 400 de pagini nu am citit doar despre o viață, ci despre câteva vieți deoarece, chiar dacă avem o singură voce, întâlnim și poveștile altor oameni, care au trecut fiecare prin anumite greutăți.

Se citește foarte repede. Capitolele sunt scurte și antrenează parcurgerea textului, fiecare capitol te va ține în priză. Dar vei avea nevoie de multe pauze, este foarte copleșitoare.

Mi-a plăcut tare mult, a fost o lectură incredibilă, am folosit o grămadă de semne pentru a marca citate. Coperta se potrivește cum nu se poate mai bine. Reflectă exact sentimentele lui Charlie. Este un roman cu totul unic și foarte captivant.

Recomand tuturor această carte. Trebuie totuși să vă avertizez că e foarte directă și probabil unii nu se vor simți chiar confortabil. Dar o citiți pe propria răspundere. Eu cred că oricine ar trebui să citească acest roman.

Cartea mi-a fost oferită de Storia Books spre recenzare și o puteți achiziționa de aici: link.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;O fată din bucăți de Kathleen Glasgow&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s