Nu am mai făcut un tag de ceva timp și am zis că a venit momentul să mai fac unul. Am căutat ceva taguri mai interesante și am dat peste acesta: The Ultimate Book Tag creat de Chapter Chicks. Să începem! 🙂
1. Îți vine rău atunci când citești în mașină?
Nu. Dar citesc destul de rar în mașină. Îmi pun în minte că am să citesc, dar nu mai ajuns să fac asta. Prefer să ascult muzică și să mă uit pe geam.
2. Stilul cărui autor ți se pare foarte unic și de ce?
Cred că stilul Cassandrei Clare. Mă prinde încă de la primele pagini. Și acum îmi amintesc când am citit pentru prima dată câteva pagini din Instrumente mortale, am intrat în poveste în doar 2 minute.
3. Seria Harry Potter sau Saga Amurg? Dă 3 argumente pentru răspunsul tău.
E greu de ales. Dar, cred că Harry Potter. (1)Prima serie de cărți pe care am adorat-o. (2)Reprezintă un motiv pentru care scriu un blog de carte. (3)Îmi aduce aminte de copilărie, etapă peste care încă nu am trecut 🙂
4. Ai o book bag (sac/pungă pentru cărți)? Dacă da, ce mai pui în ea (în afară de cărți…)?
Nu am așa ceva. De fapt, nici nu știu dacă avem așa ceva în România. Obișnuiesc să port cărțile într-o geantă ori într-un rucsăcel.
5. Îți miroși cărțile?
Mai întrebi? De fiecare dată când am posibilitatea :))
6. Cărți cu sau fără ilustrații?
Sincer, nu cred că contează. Dacă ilustrează ceva interesant din carte, sunt binevenite. Dacă nu există ilustrații, asta nu este o problemă.
7.Ce carte ți-a plăcut când o citeai, dar ai descoperit mai târziu că nu avea o scriitură de calitate? (De exemplu, am citit Amurg înainte să citesc HP și am crezut că scriitura era magnifică, dar am citit HP și acum cred că Amurg este puțin ca o glumă)
Cred că pot încadra în această categorie Jurnalele lui Ștefan. Nici nu mai știu de cine este scrisă seria. A fost prima mea serie cu vampiri, iar când am citit-o am fost până peste cap de fascinată. Acum îmi dau seama doar cât de banal a fost scrisă. Încă îmi place, dar mi-am dat seama de adevărata ei valoare…
8. Ai povești amuzante ce implică cărți din copilăria ta? Te rog, împărtășește!
Nu cred că am. Nu îmi vine nimic în minte. Am câteva povești, dar nu sunt amuzante, sunt mai mult triste…
9. Care este cea mai subțire carte din biblioteca ta?
Torrent de Stoian G. Bogdan
10. Care este cea mai groasă carte din biblioteca ta?
Cred că volumul 5 din seria Harry Potter: Harry Potter și ordinul Phoenix de J. K. Rowling.
11. Scrii așa cum și citești? Crezi că vei deveni un scriitor, în viitor?
Sincer, nu scriu. aveam o perioadă în care scriam mici povești, dar acum nu scriu decât pe blogul de carte și mai recent pe blogul personal.
12. Când ai început să citești?
Eram în clasa a VII-a când o colegă mi-a dat o carte ca să o citesc. Cred că era una cu vampiri, parcă. A fost dragoste la prima vedere. Am mai citit cărți până atunci, dar niciodată nu mă prinseseră așa de tare până atunci. A fost ca o explozie. Am ajuns să devorez zeci de cărți în numai câteva luni.
13. Care este cartea favorită clasică?
Îmi place mult Poveste despre două orașe de Charles Dickens. Cred că e clasică, dar nu sunt sigură.
14. În școală, materia ta favorită a fost Limba și literatura română?
Nu. Clar nu. Chiar aproape că o urăsc deoarece am o profesoară foarte rigidă, de pe vremea comunismului.
15. Dacă ai primit o carte de la cineva drept cadou, dar deja ai citit-o și ai urât-o… ce ai face?
Cred că aș accepta-o, ca să nu fiu nepoliticoasă și mai târziu aș schimba-o ori aș vinde-o ori aș da-o altcuiva cadou.
16. Ce serie mai puțin cunoscută cunoști și este similară cu Harry Potter ori Jocurile foamei?
Oksa Pollock se aseamănă cu Harry Potter, dar are destul de multe elemente diferite. Mi-a plăcut tare mult. O recomand cu mult drag!
17. Ce obicei prost ai (în afară de a te plânge) în timp ce scrii pe blog?
Deraiez de la subiect. Uneori ajung să vorbesc mai mult despre cum am obținut ori am auzit de acea carte, decât de ceea ce cred despre ea.
18. Care este cuvântul tău favorit?
Infinit
19. Ești un tocilar, o persoană care este ea însăși și nu îi pasă de părerea altora sau un ciudat? Sau toate de mai sus?
Cred că puțin din toate. Nu știu dacă asta e ceva bun.
20. Vampiri sau zâne? De ce?
Cred că vampiri. Am citit mai multe cărți cu ei și chiar îmi plac. Sau îmi plăceau, nu am mai citit o carte cu vampiri de o grămadă de timp…
21. Shapeshifters (o persoană care își poate schimba forma fizică) sau îngeri? De ce?
Ambele. Nu pot să aleg. Am citit cărți cu personaje care sunt shapeshifters (nu îmi aduc aminte echivalentul în română) și mi-au plăcut tare mult. De asemenea, am citit și multe cărți cu îngeri care mi-au plăcut la fel de mult. E imposibil să aleg.
22. Spirite sau vârcolaci? De ce?
Offf… Iar trebuie să aleg dintre două care îmi plac la fel de mult? Ambele! Fiecare are caracteristici unice care îi definesc.
23. Zombies sau vampiri?
Din nou, vampiri.
24. Triunghiuri amoroase sau iubiri interzise?
Numai mie mi se par ciudate triunghiurile amoroase? Mi se par atât de ahhh… Aleg iubirile interzise, e cu totul altfel.
25. Și în final: Cărți de dragoste sau cărți de acțiune amesteca cu câteva relații amoroase?
Aleg a doua variantă. Când citesc o carte de dragoste disper, mi se par destul de plictisitoare. Clar aleg ceva cu acțiune!