După lupte seculare (sau cel puțin așa mi s-a părut mie), am reușit într-un sfârșit să termin această carte. Nu că nu mi-a plăcut, ba din contră, dar pur și simplu am fost atât de ocupată încât mi-a luat cred că vreo două săptămâni să o citesc. Iar acum, să începem să vorbim puțin despre psihicul uman și efectul unei tragedii asupra lui.

Fata cea bună este un thriller ce se axează pe partea psihologică a personajelor. Sincer, nu am mai citit nici o carte de acest gen, dar chiar m-a prins și cred că o să vă prindă și pe voi.

Mia Dennett a crescut într-o așa zisă familie perfectă. Totul părea perfect la ei, dar doar în fața celorlalți. Însă, în interiorul familiei, Mia nu se simte deloc iubită. Tatăl ei este un judecător care ține mai mult la imaginea sa decât la fiicele sau soția lui. Mama ei este mult prea ocupată să îl facă fericit pe soțul ei decât să își iubească copii. Iar sora ei este exact ca și tatăl, o avocată de renume, care ține mult la imaginea ei publică. Înconjurată de acești oameni cărora li se spune familie, Mia s-a simțit singură și abandonată.

La cei 24 (aproape 25) de ani ai ei, Mia locuiește în propriul apartament și predă arta desenului la o școală. Are și un iubit, care nu se prea deranjează să dea pe la întâlniri, ceea ce nu face ca situația să fie mai bună. Totuși are o prietenă/colegă de serviciu cu care se înțelege bine.

Totul începe atunci când Mia merge să se întâlnească cu iubitul ei într-un bar. Dar așa cum s-a obișnuit ea, acesta nu își mai face apariția. Mia se supără și acest lucru duce la un gest necugetat, ea pleacă cu un necunoscut (mai târziu aflăm că îl cheamă Colin Thatcher).  Dar să ajungă la Colin acasă a fost cea mai cumplită greșeală. Mia este răpită și ținută ostatică într-un lung drum spre un final neprevăzut.

Romanul este scris din trei perspective: cea a lui Colin, cea a lui Eve (mama Miei) și cea a lui Gabe (detectivul care se ocupă de cazul fetei). Surprinzător este că nu avem perspectiva Miei decât în epilog, care a fost unul cu totul neașteptat. Cele trei perspective ne ajută să urmărim schimbările provocate de dispariția fetei asupra persoanelor care o cunosc sau care nu o cunosc.

Un lucru pe care l-am remarcat chiar de la prima pagină a fost ușurința cu care se citește romanul, în ciudat scrisului care pare destul de mic la prima vedere. Este o lectură antrenantă care te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult și cred că îi pot acorda merite și Cristinei Nemerovschi (traducătoarea romanului) este stilul de scriere care îi conferă unicitate fiecărui personaj din a cărui perspectivă se relatează evenimentele. Mi-a plăcut să citesc cum gândește Colin (la început gânduri barbare), cum gândește Eve (părerea de rău că nu le-a acordat atenție copiilor ei) sau cum gândește Gabe (care reușește încet să dezlege o parte din tainele familiei).

Cartea subliniază că un singur eveniment ne poate schimba cu totul viața. Dispariția Miei schimbă viziunea asupra lumii a multor personaje, printre care se regăsește detectivul, mama ei, a răpitorului și nu numai.

Și ultimul, dar cel mai important, element este suspansul în esență pură, prezent de la prima până la ultima pagină. Deși mi-a luat mult să o citesc, sesiunile mele de citit au fost foarte intense. Au fost momente în care efectiv nu puteam să las cartea din mână.

O dată ce îl începeți, romanul ăsta vă va prinde și nu vă va da drumul până ce nu terminați de citit și ultima pagină.

Recomand acest roman tuturor cărora le plac thriller-ele, este unul foarte bun. E o poveste incitantă cu un final neașteptat ce sigur nu vă va dezamăgi.

Cartea mi-a fost oferită spre recenzie de Editura Herg Benet și o puteți achiziționa de pe site-ul acestora: link.